Trimite e-mail | Printeaza
Economie
15.01.2021

Prin intermediul Programului „Facilitatea de Creditare a Tinerilor” au fost finanțate 272 afaceri ale tinerilor antreprenori în sumă de 166,8 milioane lei

Prin intermediul Programului „Facilitatea de Creditare a Tinerilor” au fost finanțate 272 afaceri ale tinerilor antreprenori în sumă de 166,8 milioane lei

Prin intermediul Programului „Facilitatea de Creditare a Tinerilor”, lansat de către Ministerul Finanțelor în anul 2019, în total au fost finanțate 272 afaceri ale tinerilor antreprenori în sumă de 166,8 milioane lei.

Programul s-a extins în toate raioane țării și este implementat prin filialele a 8 instituții financiare participante intermediare, care își asumă toate riscurile legate de operațiunile de recreditare.

Ratele promoționale de recreditare în cadrul Programului au înregistrat o diminuare continuă atât pentru instituțiile financiare participante intermediare, cât și pentru beneficiarii de sub-împrumuturi. Recent, pentru beneficiarii finali a sub-împrumuturilor în cadrul Programului, ratele au fost fixate la 4.35% anual, ceea ce este cu circa 4.0 p.p. mai avantajos în comparație  cu ratele medii la creditele comerciale în sectorul bancar.  

Pentru anul 2021 fondurile Programului au fost suplinite cu 80 milioane lei, din contul împrumuturilor de stat externe administrate de IP „Oficiul de Gestionare a Programelor de Asistență Externă".

Media sumei unui sub-proiect prezentat de către tineri spre finanțare în cadrul Programului a constituit circa 610 mii lei, iar maturitatea medie a sub-împrumuturilor a constituit 4 ani. Mijloacele împrumuturilor au fost utilizate de beneficiari pentru procurarea a 60 diverse utilaje agricole, 99 tractoare, 12 combine, 11 frigidere, 8 sisteme de irigare, 5 sere, precum și pentru fertilizanți și îngrășăminte, mijloace de transport, capital circulant necesar.   

Obiectivul Programului este de a acorda suport tinerilor antreprenori în capitalizarea inițială și dezvoltarea afacerilor, de a crea noi locuri de muncă, ținând cont de necesitatea acordării sprijinului suplimentar acestora prin reducerea dobânzilor la creditele contractate prin intermediul băncilor comerciale.

Cel mai activ au susținut și au promovat Programul băncile MoldovaAgroindbank, Mobiasbanca-OTP Group, Fincombank.  

Beneficiari ai Programului pot deveni persoanele fizice sau juridice cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 ani care dețin cel puțin 75% din proprietatea întreprinderii. Suma maximă a unui împrumut este de 1,5 milioane lei. Domeniile de activitate eligibile sunt afacerile cât în agricultură în zonele rurale ale țării, atât și în orice alte domenii de activitate eligibile pe tot teritoriul țării, inclusiv afaceri noi înregistrate.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus