Trimite e-mail | Printeaza
Economie
30.12.2020

Cel mai bun Incubator de Afaceri al anului 2020 a fost desemnat cel din raionul Călărași

Cel mai bun Incubator de Afaceri al anului 2020 a fost desemnat cel din raionul Călărași

Instituția a înregistrat cele mai mari performanțe în activitatea din acest an, iar rata de incubare a companiilor este de circa 90%. Astăzi, în cadrul unei ședințe online au fost făcute totalurile activității celor 11 Incubatoare pentru acest an, fiind puse în discuție noi obiective și planuri de viitor. La întrunire au participat reprezentanții ODIMM, RIAM și administratorii Incubatoarelor de Afaceri din Moldova.  

Concursul „Incubatorul de Afaceri al anului” este la a VI-a ediție, fiind inițiat de Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) și Rețeaua Incubatoarelor de Afaceri din Republica Moldova (RIAM). Concursul are drept scop promovarea reușitelor și bunelor practici înregistrate de Incubatoarele de afaceri, stimularea activității acestora și, nemijlocit, crearea de noi oportunități de dezvoltare a întreprinderilor Mici și Mijlocii în regiuni.

Potrivit managerului Incubatorului, Victor Amroci,  în cadrul instituției își desfășoară activitatea 32 afaceri, dintre care 23 sunt start-up-uri. 18 întreprinderi sunt administrate de tineri, iar 14 – de femei. În cadrul companiilor incubate în IA Călărași au fost create 83 locuri de muncă. “Pe parcursul acestui an, în cadrul IA Călărași au fost oferite circa 400 de consultații antreprenorilor și potențialilor întreprinzători. Pentru dezvoltarea abilităților antreprenoriale, promovării și accelerării dezvoltării afacerilor incubate, au fost accesate 2 proiecte de dezvoltare economică, iar 4 companii au beneficiat de împrumuturi din fondul de revolving. Totodată, au fost organizate 15 de sesiuni de instruire și informare”, a mai spus Victor Ambroci.

Directorul general ODIMM, Iulia Costin a reafirmat susținerea continuă privind consolidarea incubatoarelor pentru ca acestea să devină principalii promotori ai dezvoltării economice în regiuni.

„Rețeaua Incubatoarelor de Afaceri se maturizează, crește și se dezvoltă. Afirmația se bazează pe indicii de performanță în creștere. Sunt create noi locuri de muncă, spațiile de incubare au fost valorificate integral de majoritatea membrilor Rețelei, iar cifra de afaceri a rezidenților crește. Întreprinderile incubate își diversifică activitatea și implementează idei inovative”, a menționat Iulia Costin.

În acest an au fost decernate și alte premii și mențiuni:

- Incubatorul de Afaceri din Dubăsari – diplomă de gratitudine pentru sporirea indicatorilor de progres al companiilor incubate;

- Incubatorul de Afaceri din Sângerei - diplomă de gratitudine pentru activitate remarcabilă în dezvoltarea mediului de afaceri din regiune;

- Incubatorul de Afaceri Nisporeni -  diplomă de gratitudine pentru activitate eficientă și susținerea mediului de afaceri;

- Incubatorul de Afaceri Cahul -  diplomă de gratitudine pentru activitate eficientă și susținerea mediului de afaceri.

La ora actuală, în cele unsprezece Incubatoare de Afaceri, membre ale RIAM, își desfășoară activitatea circa 253 de companii rezidente, dintre care 145 sunt start-up-uri, 132 sunt gestionate de tineri și 122 de companii sunt administrate de femei. Per total au fost create 886 locuri de muncă, dintre care 450 pentru femei și 312 pentru tineri.

Reţeaua Incubatoarelor de Afaceri din Moldova a fost creată în anul 2013 de către ODIMM cu suportul Uniunii Europene. Membrii RIAM sunt Incubatoarele de Afaceri: Ștefan-Vodă, Dubăsari, Leova, Ceadâr-Lunga, Rezina, Nisporeni, Sângerei, Soroca, Cimișlia, Cahul și Călărași.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus