Trimite e-mail | Printeaza
Sanatate
16.12.2020

Parlamentul a aprobat Legea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală

Parlamentul a aprobat Legea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală

Parlamentul a aprobat proiectul Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală (FAOAM), în lectura a doua. Potrivit documentului, în anul 2021, valoarea primei de asigurare obligatorie de asistență medicală va rămâne la nivelul anului curent și va constitui 4056 de lei. Prima în formă procentuală din salariu va fi păstrată la nivel de 9%.

Pentru anul viitor în FAOAM sunt prevăzute venituri în sumă de 11,144 miliarde de lei şi cheltuieli în sumă de 11,344 miliarde de lei. Deficitul de 200 milioane lei va fi acoperit din contul soldului de mijloace bănești ce urmează să se formeze la finele anului 2020.

În comparație cu suma aprobată pentru 2020, este prognozată majorarea veniturilor cu cca 33% şi a cheltuielilor – cu 35,3%.

Cea mai mare parte a fondurilor FAOAM urmează a fi direcționată în fondul pentru achitarea serviciilor medicale curente, în creștere cu cca 36% comparativ cu cea aprobată pentru 2020, anunță Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus