Trimite e-mail | Printeaza
Sanatate
03.12.2020

Proiectul Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală pentru anul 2021 a fost aprobat în prima lectură

Proiectul Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală pentru anul 2021 a fost aprobat în prima lectură

Proiectul Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală (FAOAM) pe anul 2021 a fost aprobat, în cadrul ședinței de astăzi, în prima lectură.

Potrivit documentului, în anul 2021, valoarea primei de asigurare obligatorie de asistență medicală va rămâne la nivelul anului curent și va constitui 4056 de lei. Prima în formă procentuală din salariu va fi păstrată la nivel de 9%.

Pentru anul viitor în FAOAM sunt prevăzute venituri în sumă de 11,144 miliarde de lei şi cheltuieli în sumă de 11,344 miliarde de lei. Deficitul de 200 milioane lei va fi acoperit din contul soldului de mijloace bănești ce urmează să se formeze la finele anului 2020.

În comparaţie cu suma aprobată pentru 2020, este prognozată majorarea veniturilor cu cca 33% şi a cheltuielilor – cu 35,3%.

Cea mai mare parte a fondurilor AOAM, peste 11,181 miliarde de lei, urmează a fi direcționată în fondul pentru achitarea serviciilor medicale curente, în creștere cu cca 36% comparativ cu cea aprobată pentru 2020.

Transferurile din bugetul de stat în fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală pentru asigurarea categoriilor de persoane neangajate sunt prevăzute în mărime de 2,931 miliarde de lei.

Totodată, cca 2,761 miliarde de lei vor constitui transferurile pentru creșterea salariilor personalului medical, inclusiv etapa de majorare cu 30% începând cu 1 ianuarie 2021.

De asemenea, este inclusă acoperirea cheltuielilor destinate sporului pentru motivarea personalului antrenat în acordarea asistenţei medicale persoanelor cu COVID-19.

Legile bugetare anuale se examinează şi se adoptă de către Parlament în două lecturi, anunță Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus