Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2020-11-10/premierul-ion-chicu-a-avut-o-intrevedere-cu-ambasadorul-sua-dereck-j-hogan-64634.html
Data: Nov 10, 2020 (21:27)

Premierul Ion Chicu a avut o întrevedere cu Ambasadorul SUA, Dereck J. Hogan

Oficialii au făcut un schimb de păreri despre situația economică și pandemică din țară. Unul dintre subiectele principale de pe agenda discuțiilor a fost organizarea celui de-al doilea scrutin al alegerilor prezidențiale. Prim-ministrul a menționat că Guvernul depune toate eforturile pentru organizarea unui proces electoral corect și democratic cu respectarea tuturor normelor de siguranță.

Ambasadorul SUA Dereck J. Hogan a îndemnat autoritățile Republicii Moldova să asigure alegeri transparente și corecte.

Oficialii și-au exprimat deschiderea pentru dezvoltarea și consolidarea consecventă a relațiilor dintre Republica Moldova și Statele Unite ale Americii în diverse domenii de interes reciproc prin dezvoltarea proiectelor bilaterale, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.