Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2020-06-11/un-procuror-i-un-avocat-vor-comparea-pe-banca-acuza-ilor-pentru-trafic-de-influen-a-63800.html
Data: Jun 11, 2020 (23:39)

Un procuror și un avocat vor compărea pe banca acuzaților pentru trafic de influență

Procuratura Anticorupție a finalizat și trimis în judecată cauza penală de învinuire a celor doi. Procurorul, avocatul, împreună cu un judecător de la Judecătoria Orhei au ajuns în vizorul procurorilor anticorupție în anul 2018, fiind bănuiți de corupere. Atunci, conform materialelor cauzei, procurorul ar fi solicitat, prin intermediul avocatului, de la soția unui învinuit de punerea ilegală în circulație a drogurilor, suma de 5 mii de euro, pentru recalificarea faptei penale și soluționarea chestiunii de eliberare a inculpatului din arest.

Tot atunci, Procuratura Anticorupție anunța că judecătorul din cadrul judecătoriei Orhei, care a examinat în fond cauza penală respectivă, ar fi pretins de la soția inculpatului, prin intermediul avocatului, suma de 5 mii de euro, pentru a atenua învinuirea inculpatului și a-l elibera din arest.

În cadrul investigațiilor însă, în acțiunile judecătorului nu au fost stabilite elementele constitutive ale infracțiunii, fiind dispusă scoaterea acestuia de sub urmărire penală.

La demersul Procurorului General, Consiliul Superior al Procurorilor a suspendat provizoriu din funcție procurorul vizat.

Pentru cele incriminate, procurorul și avocatul riscă până la 6 ani închisoare, anunță Procuratura Generală.