Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2020-05-21/151-de-cazuri-noi-de-coronavirus-in-ultimele-24-de-ore-bilantzul-total-ajunge-la-6-704-de-cazuri-63696.html
Data: May 21, 2020 (22:49)

151 de cazuri noi de coronavirus, în ultimele 24 de ore. Bilanţul total ajunge la 6 704 de cazuri

Potrivit Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, alte 151 cazuri de infecție cu noul Coronavirus au fost înregistrate astăzi în Republica Moldova, dintre care 4 în Transnistria. Toate cazurile sunt cu transmitere locală.

Total teste efectuate în această zi - 1267, dintre care primar - 1046 şi repetat – 221.

Bilanțul persoanelor infectate cu noul Coronavirus a ajuns la 6 704 cazuri.

Din numărul total de cazuri din această zi, 26 sunt lucrători medicali: medici – 6, asistenți medicali – 14, personal auxiliar – 6.

Totodată, Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale vine cu precizări referitor la situaţia actuală în cadrul Spitalului Raional Strășeni, unde ieri a fost depistat focar de infectare cu noul Coronavirus, în rândul angajaţilor. Astăzi s-a întrunit Comisia de sănătate publică la nivel de raion pentru a discuta măsurile ce urmează a fi întreprinse. Totodată, va fi efectuată testarea la COVID-19 a 54 de lucrători medicali din cadrul instituţiei. La moment, a fost sistată activitatea secției de chirurgie și terapie intensivă a Spitalului Raional Strășeni.