Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2020-04-29/mai-multe-companii-din-sectorul-automotive-sau-reprofilat-i-produc-echipamente-de-protec-ie-pentru-s-63538.html
Data: Apr 29, 2020 (21:22)

Mai multe companii din sectorul automotive s-au reprofilat și produc echipamente de protecție pentru sistemul medical

În contextul crizei pandemice, mai multe companii din sectorul automotive au decis să-și reprofileze activitatea, de la producerea huselor pentru transportul auto la confecționare de echipamente de protecție PPE e.g, măști, combinezoane, botoşi şi viziere, anunță un comunicat al Ministerului Economiei și Infrastructurii.

Acest subiect fost discutat în cadrul unei videoconferințe, de ministrul Economiei și Infrastructurii, Sergiu Railean, și echipa de experți a proiectului „Consilierea Guvernului Republicii Moldova pe politici economice”, implementat de GIZ Moldova cu suportul financiar al Ministerului Federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare al Germaniei (BMZ) și al Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC).

Prima companie care a reușit să se reprofileze a fost „Confezioni Andrea MDV SRL” din mun. Soroca. Fabrica cu capital italian, numără peste 800 de angajați și deține un parc complex de echipament de producție i.e. 4 mașini automate de croire, 60 de maşini de sudare cu ultrasunet și peste 325 de mașini de cusut. În perioada de carantină, compania a reușit să producă zilnic peste 5700 de combinezoane pentru instituțiile medicale din țară și să securizeze peste 320 de locuri de muncă. Capacitatea fabricii este de circa 30,000 combinezoane de protecție.

O altă companie care a acceptat provocarea de a produce echipamente de protecție PPE este – „APM Automotive Protection SRL” din orașul Briceni. Compania cu capital slovac-german angajeaza peste 280 de persoane, și produce săptămânal peste 3000 de combinezoane, securizează 40 de locuri de muncă.

În context, compania – „ConTeyor SRL” cu capital polonez, din raionul Căușeni, specializată în producerea huselor pentru containere folosite la transportarea pieselor auto și-a modificat linia de producție. În prezent compania produce viziere și măști de protecție.

Potirivt ministrului, o astfel de reprofilare a activității este binevenită atât pentru investitor, cât și pentru instituțiile medicale din țara noastră: „Aprovizionarea cu materiale sanitare este esențială în această perioadă. Încurajăm și susținem companiile care contribuie la completarea necesarului cu echipamente de protecție”, a menționat Sergiu Railean.