Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2020-04-23/parlamentul-a-ratificat-acordul-de-imprumut-cu-federa-ia-rusa-63480.html
Data: Apr 23, 2020 (16:51)

Parlamentul a ratificat Acordul de împrumut cu Federația Rusă

Parlamentul a ratificat, în ședința plenară de astăzi, Acordul cu Guvernul Federației Ruse prin care Republica Moldova va primi un împrumut financiar de stat în sumă de 200 mln de euro.

Împrumutul financiar din partea Federației Ruse va fi folosit pentru finanțarea necesităților bugetului de stat al țării noastre, inclusiv pentru implementarea proiectelor investiționale.

Potrivit prevederilor Acordului, suma de 200 mln de euro va fi debursată pe parcursul anului 2020, în două tranșe, fiecare a câte 100 mln de euro. Prima tranșă va putea fi accesată nu mai târziu de 30 de zile de la data intrării în vigoare a Acordului.

Rata dobânzii pentru împrumutul oferit constituie 2% anual. Maturitatea împrumutului este de 11 ani, cu o perioadă de grație de aproximativ 1 an. Plata dobânzii va fi semianuală pentru fiecare tranșă.

Potrivit prim-ministrului Ion Chicu, care a prezentat proiectul de ratificare a Acordului, împrumutul respectiv va putea acoperi aproape jumătate din deficitul bugetar al statului. Răspunzând la întrebările deputaților, premierul a subliniat că împrumutul nu comportă alte riscuri sau angajamente decât cele standarde, stipulate în clauzele Acordului. Creditul poate fi restituit înainte de termen fără vreo penalitate sau alte taxe.

Proiectul de ratificare a Acordului de împrumut cu Guvernul Federației Ruse a fost votat în două lecturi, cu 56 de voturi.

Acordul dintre Guvernul Federației Ruse și Guvernul Republicii Moldova privind acordarea Guvernului Republicii Moldova a unui împrumut financiar de stat a fost semnat pe data de 17 aprilie 2020, la Moscova, de către Ambasadorul țării noastre în Federația Rusă, Andrei Neguța, în temeiul împuternicirilor acordate de către Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Oleg Țulea, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.