Trimite e-mail | Printeaza
Economie
14.04.2020

Femeile antreprenoare pot beneficia de granturi nerambursabile de până la 165 de mii de lei

Femeile antreprenoare pot beneficia de granturi nerambursabile de până la 165 de mii de lei

154 de femei antreprenoare din Republica Moldova au depus proiecte investiționale la cel de-al V-lea Concurs de granturi mici desfășurat în cadrul Programului „Femei în Afaceri”. Dosarele au fost recepționate de către Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM), în regim online, în perioada 11 martie – 11 aprilie 2020.

Câștigătoarele celui de-al V-lea Concurs vor putea beneficia de un grant nerambursabil în valoare de până la 165 de mii de lei, acesta va fi oferit femeilor care gestionează o întreprindere de la 0 la 24 de luni. Suportul financiar poate fi utilizat pentru achiziționarea de utilaje, echipamente și servicii de dezvoltare.

„Susțin și admir curajul, entuziasmul și perseverența femeilor antreprenoare din țara noastră. În această perioadă complicată, ne îndreptăm atenția în mod deosebit asupra proiectelor de investiții, care să contribuie la dezvoltarea economică a comunităților. Vom motiva în continuare potențialul feminin în domeniul antreprenorial și managerial pentru ca fiecare idee de afaceri să fie materializată, iar odată cu asta să fie create și menținute locuri de muncă și salarii”, menționează ministrul Sergiu Railean.

Potrivit Directorului General ODIMM, Iulia Costin, în perioada următoare, organizația pe care o conduce va lansa un nou Concurs de granturi mici, pentru a oferi posibilitate tuturor antreprenoarelor care nu au reușit în timp util să depună dosarele.

Până în prezent, prin intermediul Programului „Femei în Afaceri” au fost selectate și finanțate 379 de afaceri ale femeilor de pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Suma granturilor aprobate este de circa 52 milioane lei, care vor atrage investiții în economie de circa 90 milioane lei. Afacerile antreprenoarelor au creat și menținut peste 1500 locuri de muncă, anunță un comunicat al Ministerului Economiei și Infrastructurii.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus