Trimite e-mail | Printeaza
Economie
25.03.2020

Guvernele Moldovei și Chinei vor semna un Acord privind asistența administrativă reciprocă în domeniul vamal

Guvernele Moldovei și Chinei vor semna un Acord privind asistența administrativă reciprocă în domeniul vamal

Guvernul Republicii Moldova a aprobat semnarea Acordului cu Guvernul Republicii Populare Chineze privind asistența administrativă reciprocă în domeniul vamal. O hotărârea în acest sens a fost aprobată în cadrul ședinței de astăzi a Cabinetului de miniștri.

Potrivit Vicepremierului Serghei Pușcuța, acordul sus-menționat are menirea de a dezvolta relațiile de prietenie între Republic Moldova și Republica Populară Chineză, prin intermediul cooperării în domeniul vamal, și de a aprofunda cooperarea bilaterală: „Tratatul va avea un impact pozitiv asupra protecției intereselor economice ale Republicii Moldova și asupra dezvoltării economiei țării”.

Obiectul acordului este acodararea de către administrațiile vamale ale părților contractante a asistentei administrative reciproce pentru aplicarea corectă a legislației vamale, prevenirea, investigarea și combaterea încălcărilor legislației vamale, precum și în vederea asigurării securității lanțului comercial internațional de aprovizionare.

De asemenea, prin acest acord se urmărește consolidarea relațiilor de cooperare și asistență reciprocă între administrațiile vamale ale părților pentru eficientizarea luptei împotriva încălcărilor legislației vamale, care prejudiciază interesele economice, comerciale, fiscale, sociale, de sănătate publică și culturale ale ambelor state.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus