Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2020-03-10/ion-chicu-a-examinat-proiectul-de-imbunata-ire-a-eficien-ei-sistemului-de-alimentare-centralizata-cu-63140.html
Data: Mar 10, 2020 (21:46)

Ion Chicu a examinat proiectul de îmbunătățire a eficienței Sistemului de Alimentare Centralizată cu Energie Termică

Prim-ministrul a prezidat o ședință în cadrul căreia au fost examinate aspectele fazei a II a proiectului de îmbunătățire a eficienței Sistemului de Alimentare Centralizată cu Energie Termică. La ședință au participat Directorul de Țară al Băncii Mondiale în Republica Moldova, Anna Akhalkatsi, ministrul Usatîi, secretari de stat, reprezentanți ANRE, S. A „Termoelectrica” ș.a.

Anna Akhalkatsi a vorbit  despre rezultatele pozitive în urma implementării fazei I a proiectului și a anunțat intenția Băncii Mondiale de a susține investițional continuarea dezvoltării infrastructurii S. A „Termoelectrica”.

Experţii Băncii Mondiale s-au arătat îngrijorați în legătură cu unele practici de reglementare aplicate de ANRE.

Proiectul susținut de Banca Mondială prevede investiţii în infrastructura Termoelectrica în valoare de cca 100 mil. de dolari şi are la bază trei componente: optimizarea costurilor de generare a energiei termice şi a energiei electrice, creșterea  eficienţei energetice și suport consultațional.

Ion Chicu a vorbit despre necesitatea de a moderniza infrastructura Termoelectrica, de a reduce costurile de producere a energiei termice și electrice și de a asigura locuitorii municipiului Chișinău cu servicii calitative la prețuri rezonabile. „Vom avea discuții tehnice pe toate platformele necesare pentru a crea condițiile optime de dezvoltare a Termoelectrica. Este un activ al statului și trebuie să asigurăm funcționalitatea lui durabilă”, a spus premierul.

Proiectul urmează să fie aprobat de bordul Băncii Mondiale la mijlocul lunii iunie 2020, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.