Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2020-03-03/serviciul-fiscal-de-stat-a-lansat-o-adresa-online-de-peti-ii-pe-domeniul-taxi-63086.html
Data: Mar 3, 2020 (18:59)

Serviciul Fiscal de Stat a lansat o adresă on-line de petiții pe domeniul taxi

Serviciul Fiscal de Stat a lansat o linie on-line de petiții unde cetățenii vor putea depune sesizări referitoare la abaterile întîmpinate la transportatorii de pasageri în regim taxi. Plângerile vor putea fi remise la adresa electronică taxi.petitie@sfs.md și informația transmisă pe această poștă va fi preluată de direcțiile responsabile pentru verificare. Beneficiarii de servicii „TAXI” vor avea dreptul de a nu achita călătoria în cazul în care nu le-a fost emis şi înmînat bonul de casă pe suport de hîrtie și/sau în formă electronică.

Acțiunile anunțate de SFS au drept scop conformarea voluntară și forțată a contribuabililor care desfășoară activitate de transport de pasageri în regim TAXI.

În scopul asigurării respectării normelor stabilite de legislație, angajații SFS vor întreprinde măsuri de identificare și sancționare a cazurilor de transport ilicit de pasageri, sau a cazurilor de angajare informală în câmpul muncii a persoanelor fizice – șoferi, fără respectarea normelor stabilite de Codul Muncii și legislația fiscală.

În acest scop, funcționarii fiscali, vor utiliza toate sursele de informații disponibile, inclusiv simularea comenzilor prin intermediul platformelor on-line. Informația obținută va fi verificată sub aspectele:
– verificarea prestatorului de serviciu de taxi dacă este sau nu înregistrat în modul corespunzător în calitate de antreprenor;
 - deținerea calității de angajat, persoana fizică – șofer, la compania prestatoare de servicii taxi.

Serviciul Fiscal de Stat reamintește tuturor transportatorilor de pasageri în regim taxi despre obligativitatea aplicării echipamentelor de casă și de control la efectuarea decontărilor în numerar la prestarea serviciilor de transport rutier de călători în regim „TAXI”, obligația angajării oficiale a persoanelor fizice – șoferi.

Menționăm, că încălcările admise în activitatea respectivă, manifestate prin desfășurarea ilicită a activității de întreprinzător, neangajarea oficială a persoanei fizice șofer, prezintă risc atât pentru administrarea fiscală, cât și pentru consumatorii acestor servicii – pasagerii.

În acest context, Serviciul Fiscal de Stat, îndeamnă cetățenii, care beneficiind de servicii taxi, au observat careva abateri de ordin fiscal în activitatea operatorului, să nu ezite să prezinte informația respectivă pentru verificare. Pentru facilitarea procedurii de sesizare, SFS a stabilit adresă de cutie poștală separată: taxi.petitie@sfs.md