Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
26.02.2020

Va fi suspendată aplicarea de către instanțele de judecată a reducerii pedepsei condamnatului deținut în condiții precare de detenție

Va fi suspendată aplicarea de către instanțele de judecată a reducerii pedepsei condamnatului deținut în condiții precare de detenție

Comisia securitate națională, apărare și ordine publică a decis, în ședința de astăzi, să propună plenului Parlamentului aprobarea unui proiect de lege propus de Ministerul Justiției.
 
Până la 1 septembrie 2020, Guvernul va prezenta Parlamentului un proiect de lege privind perfecționarea mecanismului compensator.
 
Remediul național de constatare a încălcărilor prevederilor CEDO în privința condițiilor inumane și degradante din detenție a fost instituit în premieră în Republica Moldova, prin lege, în 2018, conform recomandărilor Curții Europene a Drepturilor Omului. Mecanismul a devenit funcțional începând cu 1 ianuarie 2019.
 
”Pentru a nu afecta procesul de realizare a scopului pedepsei penale și a activităților de resocializare și reintegrare demarate de către instituțiile penitenciare, se propune suspendarea aplicării de către instanțele de judecată a reducerii pedepsei condamnatului deținut în condiții precare de detenție, până la data de 1 septembrie 2020, perioadă în care se va efectua o analiză comprehensivă în privința următoarelor aspecte: identificarea soluțiilor legislative în scopul înlăturării deficiențelor sesizate în procesul de implementare a remediului compensator, analiza practicii statelor în care se implementează remediul compensator, crearea mecanismului de evaluare și sistematizare a condițiilor materiale de detenție din instituțiile penitenciare”, se menționează în nota informativă a proiectului.
 
Conform datelor statistice ale Administrației Naționale a Penitenciarelor, până pe data de 10 februarie 2020, au fost înregistrate 5 372 de plângeri ale deținuților cu privire al condițiile precare de detenție din instituțiile penitenciare din țară din totalul de circa 6 700 de deținuți aflați în custodia statului. Au fost examinate aproximativ 3 445 de cereri, fiind eliberați 142 de deținuți, iar cuantumul despăgubirilor bănești însumează circa 1,64 mln de lei, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.
 

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus