Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2020-02-17/aipa-a-dat-startul-recep-ionarii-cererilor-de-solicitare-a-subven-iei-in-avans-pentru-imbunatatzirea-62956.html
Data: Feb 17, 2020 (18:42)

AIPA a dat startul recepționării cererilor de solicitare a subvenției în avans pentru îmbunătăţirea nivelului de trai şi de muncă în mediul rural

În perioada 17 Februarie – 20 Mai curent , Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură (AIPA) va recepţiona cererile de solicitare a subvențiilor în avans, pentru îmbunătăţirea nivelului de trai şi de muncă în mediul rural, destinate îmbunătăţirii şi dezvoltării infrastructurii publice rurale şi diminuării tendinţelor de declin social şi economic în zonele rurale.

În condițiile Regulamentului, eligibili pentru obținerea subvențiilor în avans sunt: unitățile administrativ-teritoriale de nivelul întâi (sate și comune, precum și orașe cu o populație de până la 10000 locuitori cu statut de rezident, conform ultimului recensământ al populației și al locuințelor) și persoanele juridice sau fizice înregistrate în localitățile rurale care își creează sau dezvoltă activități non agricole.

Măsuri de sprijin sunt următoarele:

 Măsură 1. Îmbunătățirea și dezvoltarea infrastructurii economice publice rurale, prevede subvenționarea proiectelor investiționale orientate spre:

- construcția/reabilitarea/modernizarea drumurilor și podurilor publice locale;

- extinderea/reabilitarea/modernizarea sistemelor de alimentare cu apă, de epurare a apei şi de canalizare.

Măsură 2. Renovarea și dezvoltarea localității rurale, prevede subvenționarea proiectelor investiționale pentru:

- reabilitarea străzilor pietonale locale, instalarea iluminatului public;

- renovarea sau reabilitarea clădirilor publice, a zonelor pentru organizarea piețelor, târgurilor;

- crearea și dotarea centrelor de îngrijire pentru copii, bătrîni și persoane cu nevoi speciale;

- crearea traseelor turistice, conservarea și restaurarea patrimoniului imobil istoric-cultural și de peisaj natural rural.

Pentru măsura 1 și 2, valoarea subvenției acordate va constitui 80% din valoarea investiției eligibile, dar nu va depăși suma de 3 000 000 lei. Solicitanți de subvenții în cadrul acestor două măsuri vor fi Autoritățile Publice Locale de nivelul I.

 Măsură 3. Diversificarea economiei rurale prin activități non-agricole,  cuprinde următoarele tipuri de investiții:

- proiecte privind diversificarea economiei rurale, prin înființarea și renovarea atelierelor de întreținere a tehnicii și echipamentelor, ateliere de cizmărie;

- proiecte privind înființarea centrelor de instruire și formare pentru însușirea profesiilor;

- proiecte privind înființarea taberelor de odihnă pentru copii;

-proiecte privind construcția/modernizarea/dotarea sălilor de cinema, posturilor locale de televiziune și radio;

- proiecte privind construcția/reconstrucția și utilarea punctelor de comercializare directă doar a produselor alimentare și nealimentare de fabricare proprie/locală;

- proiecte privind păstrarea, dezvoltarea și diversificarea activităților de artizanat şi meșteșuguri tradiționale;

- proiecte privind dezvoltarea și promovarea serviciilor și activităților de turism rural.
    

      Pentru măsura 3, valoarea subvenției acordate  va constitui 50% din valoarea investiției eligibile, dar nu va depăși suma de 1 000 000 lei. Solicitanți de subvenții în cadrul acestei măsuri vor fi atât persoane juridice precum și fizice, înregistrate în conformitate cu legislația națională și care crează sau dezvoltă activități non-agricole.


Printre condițiile de bază pot fi enumerate următoarele:

- implementarea proiectului într-o localitate rurală;

- au la bază un deviz de cheltuieli ale lucrărilor și/sau serviciilor prevăzute;

- implementarea proiectului nu va depăși 24 luni.

Documentele privind depunerea și obținerea subvențiilor pentru îmbunătăţirea nivelului de trai şi de muncă în mediul rural, le găsiți aici.

Examinarea cererilor de acordare a subvențiilor se va realiza de către AIPA conform procedurilor stipulate în Regulament.

Evaluarea și selecția finală a proiectelor investiționale, care au îndeplinit criteriile de eligibilitate va fi realizat de către Comisia de evaluare și selecție.

Pentru fiecare dintre măsurile menționate, alocația financiară anuală din FNDAMR va constitui un cuantum de pînă la 5%, ce reprezintă cca 50 milioane de lei, în conformitate cu sursele alocate Fondului în Legea bugetului de stat pentru anul 2020.