Trimite e-mail | Printeaza
Politic
29.01.2020

Va fi extins termenul de examinare a plângerii privind conformitatea prelucrării datelor cu caracter personal

Va fi extins termenul de examinare a plângerii privind conformitatea prelucrării datelor cu caracter personal

Termenul de examinare a plângerii privind conformitatea prelucrării datelor cu caracter personal va fi extins. Un proiect de modificare a Legii privind protecția datelor cu caracter personal a fost discutat, astăzi, în cadrul ședinței Comisiei administrație publică.

Legea va fi completată cu un nou alineat care ar permite extinderea termenului de examinare de către Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal (CNPDCP) a plângerilor privind presupusa încălcare a legalității prelucrării datelor. Termenul de examinare și soluționare a plângerii subiectului datelor cu caracter personal nu va depăși 12 luni și va depinde de gravitatea și complexitatea presupusei încălcări, volumul de informații ce urmează a fi obținut și analizat. De asemenea, autorii propun ca CNPDCP să informeze subiectul de date cu privire la progresul examinării și soluționării plângerii la cererea acestuia sau la fiecare trei luni.

Actualmente, CNPDCP are la dispoziție un termen de 30 de zile pentru efectuarea procesului de investigare a conformității operațiunilor de prelucrare a datelor cu caracter personal, ceea ce, în opinia Centrului, este unul extrem de limitat prin raportare la complexitatea procesului de lucru pentru determinarea legalității sau ilegalității operațiunilor de prelucrare a datelor cu caracter personal.

Un alt amendament la Legea privind protecția datelor cu caracter personal prevede organizarea mai clară a responsabilităților angajaților CNPDCP în procesul de examinare a plângerilor și verificare a conformității prelucrării datelor. Scopul acestor modificări este eficientizarea procesului de lucru și evitarea blocajelor interne instituționale, cât și reglementarea posibilității de delegare a responsabilității de semnare a deciziilor CNPDCP – șefilor, șefilor adjuncți și controlorilor de stat din cadrul Centrului. Potrivit amendamentelor, decizia se comunică persoanei vizate, în termen de 10 zile lucrătoare de la data emiterii.

Republica Moldova este parte a Convenției pentru protecția persoanelor referitor la prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal.

Pe 28 ianuarie a fost marcată Ziua europeană a protecției datelor, scopul acestei sărbători fiind promovarea dreptului la viaţa privată şi la protecția datelor personale, anunță Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus