Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2019-12-04/ministrul-anatol-usatii-a-inspectat-lucrarile-de-reconstruc-ie-a-sediului-destinat-amplasarii-centru-61952.html
Data: Dec 4, 2019 (20:27)

Ministrul Anatol Usatîi a inspectat lucrările de reconstrucție a sediului destinat amplasării Centrului nr. 2 de preluare a apelurilor de urgență al Serviciului 112

Ministrul Economiei și Infrastructurii, Anatol Usatîi, a întreprins o vizită la șantierul de lucru, unde se efectuează reconstrucția sediului destinat amplasării Centrului nr. 2 de preluare a apelurilor de urgență al Serviciului național unic pentru apelurile de urgență 112.

„Mă bucur să constat că Sistemul informațional al Serviciului 112 dispune de un sistem de ultimă generație care asigură recepționarea și prelucrarea operativă a apelurilor de urgență și, cel mai important, localizarea cu precizie a apelantului Asta ne permite să oferim cetățenilor noștri servicii de urgență la nivel european. Sediul pentru Centrul nr. 2 va permite asigurarea unui nivel sporit de redundanță a serviciilor oferite, în conformitate cu standardele europene”, a menționat Anatol Usatîi.

În prezent se finisează lucrările de reconstrucție a Sediului Serviciului 112 din comuna Băcioi, unde urmează a fi amplasat Centrul nr. 2 de preluare a apelurilor de urgență. Acesta va deveni funcțional în primul trimestru al anului 2020. Conform criteriilor de securitate pentru genul dat de operațiuni, centrele de preluare a apelurilor trebuie să fie amplasate în diferite locații, primul centru fiind amplasat în mun. Chișinău, str. Toma Ciorbă 32.

Potrivit datelor prezentate de Directorul Serviciului 112, în perioada 2018–2019, Serviciul 112 a recepționat  4 983 596 apeluri de urgență. Cel mai solicitat Serviciu Specializat de Urgență este Ambulanța, care are o pondere de 72.9% din numărul total de solicitări primite atât zilnic, cât și pe întreaga perioadă de activitate a Serviciului 112. Poliția este solicitată în 21.8% din cazuri, Pompierii și Salvatorii în 2.7% cazuri, iar alte instituțiile (APL, Serviciul Intervenții Gaze, Gas Natural Fenosa) în 2.6% din cazuri.

„Până la acest moment a fost implementată localizarea geografică a apelantului și digitizarea tuturor proceselor ce a ridicat eficiența rețelelor și serviciilor, inclusiv Localizarea Mobilă Avansată (AML), Serviciul 112 din Moldova fiind inclus în Top 10 țări care au sisteme avansate de localizare a apelanților în cazurile de urgență”, a precizat Liviu Oboroc.

Menționăm că, la 29 martie 2018, Serviciul 112 a devenit funcțional pe întreg teritoriul țării, acesta asigură un „ghișeu unic” pentru preluarea și gestionarea apelurilor de urgență, alertarea și implicarea simultană a serviciilor specializate de urgență în scopul soluționării situațiilor de urgență, precum și stocarea pe o platformă independentă a rezultatelor intervențiilor serviciilor specializate, anunță un comunicat al Ministerului Economiei și Infrastructurii.