Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2019-11-19/republica-moldova-i-ifad-ini-iaza-negocierile-pentru-un-nou-program-de-finan-are-61679.html
Data: Nov 19, 2019 (20:26)

Republica Moldova și IFAD inițiază negocierile pentru un nou program de finanțare

Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ion Perju, s-a întâlnit, cu directorul de țară IFAD pentru Republica Moldova, Vrej Jijyan și directorul UCIP IFAD, Victor Roșca. Oficialii au discutat despre asistența financiară acordată de-a lungul anilor pentru Republica Moldova, despre proiectele comune care se află în derulare, menționând Programul Rural de Reziliență Economico-climatică Incluzivă și Proiectul de Reziliență Rurală.

Ministrul Ion Perju a salutat aflarea reprezentanței în țara noastră și a mulțumit pentru asistența financiară de circa 124 milioane dolari SUA, acordată pe parcursul a peste 19 ani.

Ministrul a subliniat că banii au fost oferiți pentru investiții în agricultură, pentru dezvoltarea infrastructurii publice rurale cu caracter economic și pentru dezvoltarea lanțurilor valorice, scopul fiind de a spori  productivitatea și competitivitatea producției agricole, de a majora investițiile în sector, de a îmbunătăți  accesul la piață a antreprenorilor, precum și de a îmbunătăți capacitățile de adaptare a agricultorilor la schimbările climaterice.

În context, un alt subiect abordat a fost inițierea negocierilor pentru semnarea unui acord privind Programul IFAD VIII sub denumirea ”Talent Retention for Rural Transformation Project”, ce va fi implementat în perioada 2019-2024 și urmează a fi aprobat spre finanțare la Ședința Biroului IFAD din luna decembrie 2019.

Costul total al proiectului fiind de circa 50,5 mln. USD și prevede crearea a 1000 locuri noi de muncă, construcția și/sau reabilitarea a 30 km de drumuri de acces la zonele de producere a producătorilor agricoli, acordarea finanțării unui număr de 820 antreprenorilor rurali precum și finanțate 20 de proiecte de infrastructură pentru irigare.

Potrivit MADRM, părțile au menționat că semnarea unui nou acord este de a de a majora investițiile în sectorul agricol și spori oportunitățile de dezvoltare a producătorilor și acces la piețele de desfacere.