Trimite e-mail | Printeaza
Politic
06.09.2019

Președintele Republicii Moldova a avut o întrevedere cu Președintele Partidului Popular European

Președintele Republicii Moldova a avut o întrevedere cu Președintele Partidului Popular European

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu Joseph Daul, Președintele Partidului Popular European, care se află într-o vizită la Chișinău.

În cursul dialogului, părțile au discutat agenda politică internă și externă a Republicii Moldova precum și întregul spectru al relațiilor bilaterale cu Uniunea Europeană.

Igor Dodon a menționat că în cadrul recentei vizite la Bruxelles a avut un dialog productiv și consistent cu oficialii europeni subliniind că intensificarea și aprofundarea dialogului bilateral cu UE, implementarea eficientă a Acordului de Asociere și restabilirea imaginii Republicii Moldova, sunt extrem de importante pentru actuala conducere a țării și pentru cetățenii ei.

Șeful statului i-a mulțumit oficialului pentru susținerea personală acordată țării noastre în procesul de transfer pașnic al puterii și depășirii crizei politice care a avut loc la începutului lunii iunie curent. În context, Igor Dodon a subliniat importanța menținerii consensului în cadrul coaliției de la guvernare și a dialogului constructiv dintre Președinție, Guvern și Parlament, pentru a depăși cu succes provocările și riscurile cu care ne confruntăm.

Totodată, Președintele țării a reiterat că prioritățile actualei guvernări sunt bazate pe implementarea reformelor asumate, în special, reforma justiției și cea a procuraturii, asigurarea securității energetice a țării, combaterea corupției în toate sferele și la toate nivelurile, promovarea politicilor de stimulare a economiei, organizarea alegerilor locale generale libere și corecte, consolidarea democrației și statului de drept, ș.a.

Igor Dodon și-a exprimat convingerea că poziția consolidată a Președintelui, Parlamentului și a Guvernului Republicii Moldova cu privire la agenda internă și externă a țării va impulsiona cooperarea noastră cu partenerii externi, inclusiv cu Parlamentul European.

De asemenea, șeful statului a reiterat că promovarea unei politici externe echilibrate, păstrarea statutului de neutralitate permanentă a Republicii Moldova și soluționarea conflictului transnistrean sunt obiectivele de bază care vor asigura prosperarea țării noastre, arată Administrația Prezidențială într-un comunicat.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus