Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2019-08-21/astazi-incepe-desemnarea-i-inregistrarea-candida-ilor-la-alegerile-parlamentare-noi-din-20-octombrie-60375.html
Data: Aug 21, 2019 (22:28)

Astăzi începe desemnarea și înregistrarea candidaților la alegerile parlamentare noi din 20 octombrie curent în circumscripțiile electorale uninominale nr.17, 33, 48 și 50

Comisia Electorală Centrală anunță că astăzi începe desemnarea și înregistrarea candidaților la alegerile parlamentare noi din 20 octombrie curent în circumscripțiile electorale uninominale nr.17, 33, 48 și 50.

 Pentru a fi înregistrat, candidatul pentru circumscripția uninominală prezintă, alături de documentele prevăzute de cadrul normativ,  liste de subscripție care conțin semnăturile a cel puțin 500 și cel mult 1000 de susținători ce drept de vot din circumscripția uninominală unde intenționează să candideze. Un candidat femeie poate fi înregistrat dacă prezintă semnăturile a cel puțin 250 și cel mult 500 de susținători.

În conformitate cu prevederile cadrului legal, pentru înregistrarea grupului de inițiativă, candidatul la funcția de deputat în Parlament va depune personal, cel tîrziu cu 50 de zile înainte de ziua alegerilor, la consiliul electoral de circumscripție respectiv următoarele acte:

demersul (cererea de înregistrare) în formă scrisă;
procesul-verbal al ședinței adunării cetățenilor/organului competent al solicitanților colectivi privind constituirea grupului de inițiativă și susținerea/desemnarea candidatului la funcția de deputat în Parlament;
lista membrilor grupului de inițiativă;
copia de pe actul de identitate al candidatului, cu fişa de însoţire în cazul buletinului de identitate seria A (ambele părţi – recto şi verso);
decizia privind desemnarea persoanei responsabile de finanțele activității grupului de inițiativă (trezorierul), după caz;
statutul şi certificatul de înregistrare, în copie autentificată prin ștampila partidului politic;
în cazul blocurilor electorale, copia hotărîrii Comisiei Electorale Centrale de înregistrare a acestora.
În termen de 3 zile de la recepționarea actelor enumerate mai sus, consiliul electoral de circumscripție electorală uninominală va verifica corectitudinea acestora şi va decide asupra înregistrării sau refuzului înregistrării grupului de inițiativă.

Documentele de înregistrare a candidaților se vor depune la consiliile electorale ale circumscripțiilor uninominale. Datele de contact, locul și timpul pentru recepționarea documentelor de către fiecare consiliu electoral pot fi consultate pe pagina web oficială a Comisiei www.cec.md, la rubrica „Alegeri parlamentare noi”, compartimentul „Circumscripții electorale” sau accesînd http://bit.ly/2zdtmDi .

Termenul de depunere a actelor pentru înregistrarea grupurilor de inițiativă pentru susținerea candidaților la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova este de 30 august, inclusiv.