Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2019-07-24/pre-edintele-parlamentului-a-avut-o-intrevedere-cu-pre-edintele-parlamentului-european-59941.html
Data: Jul 24, 2019 (21:59)

Președintele Parlamentului a avut o întrevedere cu Președintele Parlamentului European

Majoritatea parlamentară în Republica Moldova susține guvernul Maia Sandu în demararea reformelor în interesul locuitorilor și îl susține pe Președintele Igor Dodon în inițiativele de întărire a suveranității, independenței și dezvoltării țării, a declarat președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi la întrevederea cu David-Maria Sassoli, Președintele Parlamentului European.

Zinaida Greceanîi a mulțumit pentru oportunitatea de a reitera împreună cu Prim-ministru angajamentul comun în fața cetățenilor și partenerilor externi pentru o politica echilibrată în beneficiul Republicii Moldova.  Președintele Parlamentului a reiterat poziția fermă a majorității parlamentare pentru construirea unor relații durabile de prietenie cu UE.

În context, Zinaida Greceanîi a subliniat că Acordul de Asociere urmează să fie implementat, conform angajamentelor țării. Totodată, ea a menționat necesitatea redistribuirii cotelor pentru anumite produse și valorificarea tuturor piețelor de desfacere. ”Să formăm pe teritoriul Republicii Moldova un HUB economic, care ar permite atragerea investițiilor străine, producerea și exportul mărfurilor în toate direcțiile”, a spus Președintele Parlamentului.
 
David-Maria Sassoli a declarat că Parlamentul European este deschis să susțină coaliția de guvernare, menționând nevoia ca aceasta să rămână unitară pentru a aduce valorile democratice în Republica Moldova. Președintele Parlamentului European a anunțat că așteaptă solicitări de suport din partea Republicii Moldova și are încredere într-o colaborare eficientă cu Parlamentul Republicii Moldova. Potrivit lui, pentru Moldova sunt necesare relațiile bune în Vest și în Est, precum și stabilitate politică care va conduce la creșterea volumului investițiilor. 
 
La rândul său, Președintele Parlamentului a mulțumit pentru deblocarea asistenței financiare, pentru încurajările transmise în cadrul dezbaterilor din 16 iulie curent în Parlamentul European și a invitat parlamentarii europeni să viziteze țara noastră.
 
Președintele Parlamentului, împreună cu Prim-ministrul, efectuează astăzi o vizită la Parlamentul European, anunță Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.