Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2019-07-11/agen-ia-de-cooperare-interna-ionala-a-germaniei-va-oferi-suport-pentru-realizarea-programului-de-act-59737.html
Data: Jul 11, 2019 (20:19)

Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei va oferi suport pentru realizarea programului de activitate a Ministerului Economiei și Infrastructurii

Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) va oferi asistență tehnică pentru realizarea programului de activitate a Ministerului Economiei și Infrastructurii, în special pentru promovarea exporturilor, atragerea investițiilor, dezvoltarea sectorului IT și turismului, dar și industrializarea țării noastre. Despre aceste aspecte au discutat astăzi ministrul Economiei și Infrastructurii, Vadim Brînzan cu ambasadoarea Republicii Federale Germane în Republica Moldova, Angela Ganninger și managerul proiectului „Consultanță politică pentru Guvernul RM”, Thomas Förch.

În cadrul discuțiilor, un accent distinct a fost pus pe organizarea unei serii de instruiri pentru sporirea capacităților angajaților serviciului public de profil. În context, Thomas Förch a precizat că dezvoltarea continuă este extrem de importantă, declarând că GIZ este gata să ofere tot sprijinul în acest domeniu.

Ministrul Vadim Brînzan a menționat că în viitorul apropiat urmează să fie realizate noi strategii și un master plan de transparentizare și eficientizare a cadrului legal și a procesului decizional. „Sprijinul Agenției GIZ este important pentru Republica Moldova, iar asistența tehnică este foarte necesară, mai ales acum, când avem un program de activitate complex pentru dezvoltarea reală a economiei. Îmi doresc ca împreună să dezvoltăm cele mai importante sectoare ale economiei naționale”, a declarat ministrul.

Oficialii germani au reiterat susținerea în procesul de implementare a reformelor în domeniul economic. Totodată, împărtășind disponibilitatea de a sprijini eforturilor pentru sporirea competitivității şi favorizarea sustenabilității, atât la nivel național, cât și internațional, anunță un comunicat al Ministerului Economiei și Infrastructurii.