Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2019-06-17/premierul-maia-sandu-a-prezentat-astazi-noii-mini-tri-colectivelor-59314.html
Data: Jun 17, 2019 (23:28)

Premierul Maia Sandu a prezentat astăzi noii miniștri colectivelor

Prim-ministrul Maia Sandu a prezentat astăzi noii membri ai Cabinetului de miniștri colectivelor de muncă pe care le vor conduce. Prezentările au început la Ministerul Afacerilor Interne, șefia căruia a fost preluată de viceprim-ministrul Andrei Năstase. Premierul a precizat că de astăzi înainte organele de forță nu vor mai fi în slujba vreunui politician.

Noul ministru, Vadim Brânzan, a fost prezentat echipei din cadrul Ministerului Economiei și Infrastructurii, iar Natalia Gavrilița – celei de la Ministerul Finanțelor. Ulterior, Georgeta Mincu a fost prezentată angajaților de la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării regionale și Mediului. În acest context, premierul a menționat că în viitorul apropiat Republica Moldova va beneficia de finanțare externă.

Ministrul Ala Nemerenco a fost prezentată celor de la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, iar Liliana Nicolaescu-Onofrei – echipei Ministerului Educației, Culturii și Cercetării. Prim-ministrul Maia Sandu, care anterior s-a aflat la conducerea Ministerului Educației timp de 3 ani, a accentuat că educația este un domeniu prioritar pentru Guvern și va acorda tot sprijinul necesar colegilor pentru dezvoltarea acestuia.

Şirul de prezentări s-a încheiat la o întrevedere cu angajaţii Biroului pentru Reintegrare şi noul vicepremier pe acest domeniu, Vasile Șova.

Prim-ministrul a remarcat nivelul înalt de profesionalism al noilor miniștri și a menționat că noul Guvern își asumă să lucreze doar în interesul cetățenilor, să asigure transparență decizională și să promoveze oameni competenți și profesioniști.

„Vă garantez, alături de colegii mei din noul Executiv, că oamenii buni vor fi apreciați și promovați. Ne dorim să construim instituții puternice, așa încât să nu mai fie posibilă capturarea lor de anumite grupuri de interese. Ne dorim ca toți funcționarii să respecte legile și regulamentele instituțiilor în care activează, să fie responsabili în fața propriei datorii, să nu cedeze atunci când primesc ordine ilegale de la superiori”, a precizat premierul în cadrul unei conferințe de presă.