Trimite e-mail | Printeaza
Economie
14.05.2019

Depozitarul Central Unic al Valorilor Mobiliare a efectuat primele decontări pentru tranzacții bursiere

Depozitarul Central Unic al Valorilor Mobiliare  a efectuat primele decontări pentru tranzacții bursiere

Depozitarul Central Unic al Valorilor Mobiliare (DCU) a efectuat primele decontări cu valori mobiliare pentru operațiunile încheiate la bursa de valori. DCU a inițiat operațiuni cu instrumente financiare corporative de la începutul acestei luni, odată cu primirea registrelor deținătorilor de valori mobiliare ale băncilor și societăților de asigurare. În aceeași perioadă, DCU a preluat în totalitate funcțiile de decontare a tranzacțiilor bursiere.

Depozitarul Central Unic al Valorilor Mobiliare dispune de un sistem informațional modern, care oferă noi facilități participanților pieței. Acesta este conectat la Sistemul de plăți al BNM, garantând decontarea automată a plăților conform mecanismului „livrare contra plată”. Sistemul permite accesul la distanță al brokerilor și administrarea online a instrumentelor financiare. Facilitățile oferite de DCU extind semnificativ posibilitățile de tranzacționare și, în același timp, asigură un nivel înalt de protecție și siguranță.

Pe termen provizoriu, DCU va menține perioada T+3 (trei zile după încheierea tranzacției), pentru decontarea operațiunilor bursiere. Ulterior, începând cu septembrie anul curent, DCU va trece la modelul de decontare T+2, similar practicilor și reglementărilor din Uniunea Europeană. Noul model de decontare va crește lichiditatea pieței și va diminua riscurile de neplată pentru operațiuni cu instrumente financiare.

Potrivit BNM, constituirea DCU este una din reformele-cheie ale pieței financiare din Republica Moldova, realizată în cadrul programului cu Fondul Monetar Internațional cu sprijinul acordat de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltarea Internațională (USAID). Noul mecanism de evidență și decontare, oferit de DCU, va asigura un nivel înalt de transparență, siguranță și eficiență la efectuarea operațiunilor cu valori mobiliare. Modelul de activitate al Depozitarului central unic este bazat pe standardele și practicile internaționale în domeniul sistemelor de decontare, iar legislația națională privind DCU transpune reglementările aplicabile ale Uniunii Europene.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus