Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
02.04.2019

Până la finele anului 2020 va fi elaborat Raportul Național privind Starea Mediului în țara noastră

Până la finele anului 2020 va fi elaborat Raportul Național privind Starea Mediului în țara noastră

Până la finele anului 2020, Agenția de Mediu va elabora Raportul Național privind Starea Mediului, în țara noastră, în perioada ultimilor patru ani. În acest sens, la Chișinău, astăzi, 2 aprilie 2019, și-a început lucrările un seminar de instruire pentru specialiștii autorităților publice centrale, care vor fi implicați în elaborarea raportului. Instruirile au loc în cadrul proiectului regional al Comisiei Europene „Punerea în aplicare a principiilor şi practicilor Sistemului Comun de Informatii de Mediu în țările Parteneriatului Estic” ENI SEIS II East.

”Specialiștii naționali vor învăța din experiența experților slovaci și ai Agenției Europene de Mediu, cum să prelucreze și să analizeze datele, precum și să elaboreze raportul, începînd de la etapa de coordonare a procesului de raportare  pînă la colectarea datelor în baza monitoringului și a statisticii oficiale, manipularea lor și calcularea indicatorilor. Pe parcursul instruirii, experții și specialiștii naționali vor face demonstrații și experciții practice de aplicare a metodologiei UE și a AEM de elaborare a raportului de mediu, având la bază studii de caz ale Agenției Slovace de Mediu”, a subliniat, la începutul sesiunii de instruire, șefa Secției politici de aer și schimbări climatice din cadrul ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Veronica Lopotenco. 

Totodată, reprezentantul MADRM a menționat că Rapoartele Naționale privind Starea Mediului, sunt elaborate o data în patru ani și au drept scop de a furniza o evaluare cuprinzătoare a stării mediului din țară, a tendințelor și a perspectivelor într-o anumită zonă, constituind astfel, un instrument util de informarea publicului, dar și de îmbunătățire a politicilor de mediu.

”Evaluările de mediu sprijină dezvoltarea durabilă prin furnizarea de informații în timp util, relevante și fiabile către factorii de decizie și public”, a mai adăugat Veronica Lopotenco.

Menționăm, Proiectul regional ENI-SEIS East II, este finanţat de către Uniunea Europeană, prin Instrumentul Vecinătăţii Estice, şi implementat de către Agenţia Europeană de Mediu (AEM). Ţările partenere ale proiectului sunt: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova şi Ucraina. Obiectivul general al proiectului este de a sprijini punerea în aplicare a principiilor și practicilor sistemului comun de informare privind mediul (SEIS) și de a consolida procesul de raportare periodică, inclusiv elaborarea și implementarea indicatorilor de mediu.

SEIS este o iniţiativă comună a Comisiei Europene şi a Agenţiei Europene de Mediu precum şi a statelor membre şi partenere, în vederea modernizării şi simplificării realizării colectării, schimbului şi utilizării datelor şi informaţiilor necesare pentru elaborarea şi implementarea politicilor de mediu. Caracteristicile de baza SEIS sunt - acces, partajare şi interoperabilitate.

Seminarul se va desfășura în perioada 2-4 aprilie 2019 și reunește reprezentanți ai Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM), Biroului Național de Statistică, Agenția Apele Moldovei, Agenția pentru Geologie și Resurse Naturale, Inspectoratul pentru Protecția Mediului, Institutul pentru Ecologie și Geografie, Moldsilva, Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru, asociații obștești de mediu, Unitatea de implementare a proiectelor în domeniul mediului, experți de la Agenția Europeană de Mediu (AEM) și Agenția Slovacă de Mediu.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus