Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2019-03-22/un-important-grup-de-oameni-de-afaceri-americani-vor-analiza-platformele-investi-ionale-la-chi-inau-58171.html
Data: Mar 22, 2019 (07:48)

Un important grup de oameni de afaceri americani vor analiza platformele investiționale la Chișinău

Ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, a avut o întrevedere de lucru cu Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, Dereck J. Hogan. În cadrul discuțiilor, părțile au făcut un schimb de opinii privind cooperarea comercial-economică  dintre cele două state, identificarea noilor posibilități de dezvoltare a relațiilor bilaterale, inclusiv prin inițierea proiectelor investiționale în diferite domenii.

Mai mult, Ambasadorul  Dereck J. Hogan, l-a informat pe ministrul Chiril Gaburici, despre venirea unui important grup de oameni de afaceri americani în Republica Moldova, în luna aprilie. În cadrul vizitei, aceștia vor analiza platformele investiționale, oferite de țara noastră.

„Atragerea investițiilor străine directe în economie rămâne a fi o prioritate pentru MEI, iar această vizită ne va permite să prezentămoportunitățile pentru investiții profitabile în industrie, infrastructură, agricultură, turism și IT.  Totodată, dorim să preluăm din experiența SUA îndezvoltarea afacerilor și să ne inspirăm din istoriile de succes ale oamenilor de afaceri americani,pentru a aplica unele practici și la noi în țară”, a menționat ministrul Chiril Gaburici.

Potrivit Ministerului Economiei și Infrastructurii, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii a reiterat suportul țării sale pentru modernizarea economiei Republicii Moldova. „Suntem deschiși spre colaborare şi schimb de experiență cu partenerii din Republica Moldova. Noi avem obiective și scopuri bine determinate în ceea ce privește dezvoltarea antreprenoriatului. Ar fi o bună oportunitate să colaborăm cu Republica Moldova pentru a împărtăși din experiența și practicile de succes ale companiilor americane”, a declarat Dereck J. Hogan.

În Republica Moldova își desfășoară activitatea 398 întreprinderi cu capital american, valoarea investițiilor în capitalul social fiind de circa 517 milioane lei. După valoare capitalului investit, SUA se află pe locul 7 printre țările partenere ale Moldovei.