Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2019-03-22/mei-a-desfa-urat-edin-a-de-lucru-exportul-de-produse-de-origine-animala-pe-pia-a-ue-i-tranzitul-prod-58186.html
Data: Mar 22, 2019 (23:52)

MEI a desfășurat ședința de lucru ”Exportul de produse de origine animală pe piața UE și tranzitul produselor compuse prin UE”

Ministerul Economiei și Infrastructurii a organizat o ședință de lucru, în cadrul căreia a fost abordat subiectul cu privire la exportul produselor de origine animală pe piața Uniunii Europene și tranzitul produselor compuse prin UE.

În cadrul ședinței au participat reprezentanți ai autorităților și instituțiilor publice precum Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Finanțelor, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, Consiliul Economic inclusiv cu implicarea operatorilor din domeniu, reprezentanților Asociației Naționale a Producătorilor de Lapte și Produse Lactate, Patronatului Întreprinderilor Prelucrătoare de Carne și Asociației Uniunii Producătorilor din Industria Avicolă.

La masa de discuții a fost evaluată etapa de realizare a acțiunilor conchise în planurile de acțiuni. De asemenea, au fost identificați următorii pași în vederea obținerii dreptului de export a produselor de origine animală, precum și asigurarea posibilității în ceea ce ține tranzitul, exportul și comercializarea produselor lactate autohtone pe piața UE.

Potrivit MEI, s-a convenit asupra unor activități prioritare, care urmează a fi întreprinse de instituțiile și autoritățile vizate, precum evaluarea sectorului și elucidarea problemelor concrete cu implicarea asociațiilor mediului de afaceri, intermedierea comunicării cu Comisia Europeană, elaborarea unui plan de acțiuni privind obținerea eligibilității de a exporta produse lactate pe piața UE, precum și avansarea în domeniul tranzitului produselor compuse de origine animală prin UE.

Ministerul Economiei și Infrastructurii în calitate de autoritate abilitată va monitoriza și coordona în continuare procesul de implementare a activităților prevăzute în plan.