Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2019-03-06/valeriu-lazar-a-fost-ales-in-consiliul-director-al-asocia-iei-firmelor-de-consultan-a-i-training-in--57939.html
Data: Mar 6, 2019 (19:27)

Valeriu Lazăr a fost ales în Consiliul director al Asociației firmelor de consultanță și training în management din România

Fostul ministru al Economiei, Valeriu Lazăr, care conduce în prezent compania de consultanță Business Intelligent Services (BIS), a fost ales pentru următorii 3 ani în Consiliul director al Asociației Consultanților în Management din România (AMCOR) - în cadrul recentei Adunări Generale a membrilor Asociației, desfășurată la 28 februarie la București.

AMCOR este cea mai reprezentativă asociație profesională a industriei de consultanță din România și întrunește circa 70 membri – firme de consultanță și consultanți certificați în management (CMC), inclusiv 2 firme din Republica Moldova – ProConsulting și Business Intelligent Services (BIS).

În octombrie 2018, BIS a trecut cu succes atestarea națională AMCOR și este prima companie moldovenească reprezentată în Consiliul director al AMCOR. Valeriu Lazăr a declarat că își propune să contribuie la dezvoltarea Asociației, împreună cu colegii din industria de consultanță din Republica Moldova, în special la internaționalizarea și consolidarea prezenței acesteia și a membrilor săi în Republica Moldova și în alte țări din cadrul Parteneriatului Estic – pentru a construi parteneriate cu firmele locale de consultanta, a pune în valoare expertiza avansata a consultanților din România (țară membră UE) și a contribui împreună la dezvoltarea industriei de consultanță în Republica Moldova și la sporirea competitivității economiilor acestor țări.

AMCOR (www.amcor.ro) este singura asociaţie română membru deplin al FEACO - Federaţia Europeană a Asociaţiilor de Consultanţă în Management, cu sediul la Bruxelles (www.feaco.org) şi al ICMCI - Consiliul Internaţional al Institutelor de Consultanţă în Management (www.icmci.org).