Trimite e-mail | Printeaza
Politic
24.02.2019

Pînă la ora 18.30 dreptul la vot l-au exercitat circa 46 la sută dintre alegători

Pînă la ora 18.30 dreptul la vot l-au exercitat circa 46 la sută dintre alegători

Pînă la ora 18.30, dreptul la vot l-au exercitat peste 1 mln 350 mii de alegători sau circa 46 la sută din numărul celor așteptați astăzi la urne. În secțiile deschise în străinătate au votat, pînă la această oră peste 60 de mii de cetățeni cu drept de vot. Din informațiile deținute de către CEC, cel mai activ s-a votat în secții de votare din: Londra Est, Marea Britanie -  2 300 alegători;  Dublin, Irlanda – 2 000 alegători; Parma, Republica Italiană – 1 850 alegători; Mestre, Republica Italiană – 1 620 alegători.

În cele 2 circumscripții constituite pentru cetățenii cu drept de vot din localitățile din stînga Nistrului (Transnistria) se atestă o participare activă. Pînă la această oră s-au prezentat la urne circa 35 de mii de alegători.

Profilul de gen și vârstă a votanților arată în felul următor: 53 % dintre alegători sunt femei; 47 % sunt bărbați. Cei mai activi sunt votanții cu vîrsta cuprinsă între 56-70 de ani – circa 35%, cei mai pasivi rămîn a fi tinerii – de pînă la 25 de ani  - 8%.

Pe parcursul zilei, Comisia Electorală Centrală a fost sesizată despre cîteva situații:

- acțiuni de agitație electorală desfășurate de către concurenții electorali. Amintim că legislația electorală prevede că agitația este admisă inclusiv în ziua alegerilor, cu excepția incintei secției de votare sau a intrării în localul secției de votare. De-a lungul zilei, pe rețelele sociale și în presă s-a scris despre cei 100 de metri pînă la secția de votare în perimetrul căreia nu s-ar permite agitația electorală, dar amintim că această prevedere a fost anulată.

- transportarea la secțiile de votare a alegătorilor din localitățile din Transnistria.  Legislația națională nu prevede interdicții privind transportarea cetățenilor către secțiile de votare. Aceste cazuri urmează a fi documentate în modul corespunzător și examinate inclusiv prin prisma fenomenului de corupere a alegătorilor. Inspectoratul General de Poliție a fost sesizat despre aceste fapte și, ulterior, va aduce la cunoștința publicului detalii.

Comisia Electorală Centrală îndeamnă alegătorii care își exercită dreptul la vot în secțiile de votare deschise pentru cetățenii din stânga Nistrului să dea dovadă de calm și răbdare. Membrii birourilor electorale se vor asigura ca fiecare dintre dvs. să-și exercite dreptul la vot.

- acțiuni de corupere a alegătorilor. Acestea se examinează de organele de anchetă, iar în conformitate cu prevederile Codului penal, acestea se pedepsesc cu amendă în mărime de la 550 la 850 unităţi convenţionale (27 500 lei – 42 500 lei) sau cu închisoare de la un an la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 4000  la 6000 unităţi convenţionale (200 000 lei– 300 000 lei) cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.

CEC amintește alegătorilor că aceștia pot să-și exercite dreptul la vot pînă la ora 21.00. Biroul electoral poate decide asupra prelungirii, cu cel mult 2 ore, a termenului votării pentru a le permite alegătorilor care stau în rînd la secţia de votare respectivă să-şi realizeze drepturile.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus