Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2019-02-14/asp-va-asigura-cu-acte-de-identitate-ceta-enii-republicii-moldova-cu-drept-de-vot-57649.html
Data: Feb 14, 2019 (22:02)

ASP va asigura cu acte de identitate cetățenii Republicii Moldova cu drept de vot

Agenția Servicii Publice va elibera cetățenilor Republicii Moldova cu drept de vot acte de identitate necesare pentru participarea la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, conform legislației în vigoare. Prin urmare, ziua de 24 februarie 2019, a fost declarată lucrătoare pentru angajații subdiviziunilor responsabile de eliberarea actelor de identitate, inclusiv în cadrul centrelor multifuncționale. Angajații ASP vor elibera buletine de identitate provizorii și vor asigura înmânarea actelor de identitate în intervalul orar 7.00 – 21.00.

În perioada 19 - 24 februarie 2019, buletinul de identitate provizoriu va fi eliberat gratuit, la solicitare, cetățenilor Republicii Moldova cu drept de vot, care nu dețin act de identitate sau al căror buletinul de identitate nu este valabil. Solicitanții nu vor prezenta documente de stare civilă dacă informațiile cu privire la datele personale și modificarea lor se regăsesc în Registrul de stat al populației.

Cetățenii care au depus cererea pentru eliberarea buletinului de identitate  în perioada  24 ianuarie – 21 februarie 2019, indiferent de termenul de acordare a serviciului solicitat și tariful achitat, pot ridica actul de identitate până la data de 22 februarie 2019 inclusiv.

Potrivit ASP, la solicitarea cetățenilor care vor comanda buletinul de identitate în zilele de 22 și 23 februarie, concomitent li se va elibera, în mod gratuit, buletinul de identitate provizoriu, pentru a participa la scrutinul electoral.

Pentru informaţii suplimentare vă puteţi adresa la telefonul de contact al Call-centrului 14-909 sau (+373) 022-25-70-70 şi la telefoanele de contact ale serviciilor eliberare a actelor de identitate și ale centrelor multifuncționale de pe pagina web oficială a Agenției Servicii Publice: www.asp.gov.md.