Trimite e-mail | Printeaza
Politic
11.02.2019

Cooperarea moldo-croată a fost discutată de Ministrul Tudor Ulianovschi cu ambasadorul Davor Vidiš

Cooperarea moldo-croată, inclusiv pe dimensiunea europeană, în contextul preluării de către Croația a președinției Consiliului UE în anul 2020, precum și dialogul bilateral în formatul multilateral al Consiliului Europei, au constituit subiectele principale ale discuției Ministrului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, cu ambasadorul Republicii Croația în Republica Moldova, Davor Vidiš.

În cadrul întrevederii cei doi oficiali au trecut în revistă principalele evoluții pe dimensiunea europeană, legate de contextul actual electoral european, Brexit, etc. Totodată, Tudor Ulianovschi și Davor Vidiš au abordat și evenimentele preconizate a fi organizate pe parcursul anului curent pentru a marca cea de-a 10-a aniversare a Parteneriatului Estic și așteptările Republicii Moldova de la acțiunile respective. A avut loc și un schimb de opinii cu privire la activitățile Croației vizând Parteneriatul Estic, concepute a fi realizate în calitate de președinte al Consiliului UE în primul semestru al anului 2020, în special pe segmente importante ale cooperării sectoriale precum transportul, conexiunea energetică, interconectarea digitală, etc.

Potrivit MAEIE, un alt subiect abordat în cadrul întrevederii a vizat colaborarea bilaterală între cele două state pe platforma multilaterală a Consiliului Europei. Cu acest prilej, diplomatul croat a prezentat candidatura țării sale, a viceprim-ministrului, Ministrului Afacerilor Externe și Europene, Marija Pejčinović Burić, la funcția de Secretar General al Consiliului  Europei, alegerile respective urmând să aibă loc în anul curent. 

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus