Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2018-12-12/45-de-audieri-a-desfa-urat-comisia-economie-buget-i-finan-e-in-perioada-2017-2018-56814.html
Data: Dec 12, 2018 (22:50)

45 de audieri a desfășurat Comisia economie, buget și finanțe în perioada 2017 – 2018.

Datele se conțin în Raportul privind rezultatele implementării Planului de acțiuni a comisiei pe anii 2017 – 2021 și Planului de dezvoltare a capacităților Comisiei economie, buget și finanțe. Documentul a fost discutat, astăzi, la ședința comisiei.

Din totalul audierilor, 33 au fost planificate, iar alte 12 au fost suplimentare, ca răspuns al Comisiei parlamentare la evoluțiile înregistrate în țară. Deputații au audiat autoritățile independente în privința executării planurilor de control parlamentar, precum și informația despre implementarea legilor adoptate în perioada 2017 – 2018.

Comisia economie, buget și finanțe tot mai des a aplicat față de managerii publici forme de responsabilizare cum ar fi: audieri privind implementarea legilor, audieri privind constatările și concluziile Curții de Conturi, solicitări de informații privind executarea recomandărilor Curții de Conturi. Comisia a mai adoptat rapoarte și hotărâri prin care  dă aprecieri și solicită Guvernului și autorităților acțiuni concrete pentru îmbunătățirea managementului financiar public.

Totodată, în perioada 2017 – 2018, Comisia a examinat peste 240 de proiecte de acte legislative. În plenul Parlamentului au fost prezentate 154 de rapoarte și corapoarte în 2017 și peste 170 de rapoarte și corapoarte în 2018. Suplimentar, în perioada 2017 – 2018, Comisia a examinat mai mult de 265 de petiții și interpelări ale cetățenilor, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.