Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2018-11-26/pre-edintele-parlamentului-andrian-candu-efectueaza-o-vizita-in-rom-nia-in-perioada-2627-noiembrie-2-56565.html
Data: Nov 26, 2018 (23:28)

Președintele Parlamentului Andrian Candu efectuează o vizită în România, în perioada 26-27 noiembrie 2018

Aceasta este ultima vizită oficială în actualul mandat al președintelui Legislativului. Andrian Candu a specificat că prima vizită oficială efectuată în calitate de președinte de Parlament a fost, de asemenea, în România. ”Vreau să-mi închei mandatul așa cum l-am început – printr-o vizită la București, în cadrul căreia să exprim aprecierea autorităților din România pentru tot ce s-a făcut în această perioadă pentru Republica Moldova”, a spus președintele Parlamentului.

Programul vizitei include întrevederi cu președintele Senatului României Călin Popescu Tăriceanu, președintele Camerei Deputaților din Parlamentul României Liviu Dragnea, cu Familia Regală a României. Andrian Candu va mai avea întrevederi cu conducerea Băncii Naționale a României, precum și cu ambasadorii acreditați pentru Republica Moldova, cu reședința la București.

Amintim că, în 2019, România va prelua Președinția rotativă a Consiliului EU, care ar putea constitui o oportunitate pentru valorificarea aspirațiilor europene ale Republicii Moldova, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.