Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2018-10-24/rela-iile-comercialeconomice-moldochineze-discutate-de-ministrul-chiril-gaburici-i-ambasadorul-zhang-56036.html
Data: Oct 24, 2018 (20:25)

Relațiile comercial-economice moldo-chineze discutate de ministrul Chiril Gaburici și Ambasadorul Zhang Yinghong

Ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, a avut astăzi o întrevedere cu ambasadorul Republicii Populare Chineze la Chișinău, Zhang Yinghong, în cadrul căreia s-a discutat despre dinamica relațiilor comercial-economice între cele două state, precum și procesul de negociere pe marginea încheierii Acordului de Comerț Liber, în cadrul căruia, pe parcursul anului 2018 au fost organizate deja 3 runde de negocieri.

Chiril Gaburici s-a arătat mulțumit de evoluția negocierilor, menționând că părțile au avansat considerabil privind discuțiile pe marginea textului legal al Acordului, iar drept rezultat mai mult de 70% din acesta a fost agreat.

„Mă bucur că ambele echipe de negociatori au ajuns la un numitor comun și avem o evoluție considerabilă la această etapă. Deși discuțiile sunt dure, noi trebuie să negociem corect și în condiții favorabile atât pentru noi, cât și pentru partea chineză. Suntem pregătiți pentru o nouă rundă, știu că nu va fi ușor, dar primii pași au fost făcuți, de aceea trebuie sa găsim formula care să fie win-win pentru ambele părți”, a afirmat ministrul Chiril Gaburici.

Zhang Yinghong, a apreciat deschiderea Ministerului Economiei și Infrastructurii de a negocia, în termeni rezonabili, Acordul de Comerț Liber, menționând că cea de-a patra rundă de negocieri va fi organizată, la propunerea Republicii Moldova, în perioada 3-7 decembrie, la Beijing.

Pe teritoriul Republicii Moldova activează circa 85 de companii cu capital chinezesc, iar investițiile în primele șase luni ale anului curent depășind 6,36 mln lei. Volumul comerțului exterior al Republicii Moldova cu China a înregistrat în perioada ianuarie-august 2018, suma de circa 398,99 mil USD. Comparativ cu aceiași perioadă a anului 2017, volumul comerțului exterior s-a majorat cu 26,95%, anunță un comunicat al Ministerului Economiei și Infrastructurii.