Trimite e-mail | Printeaza
Politic
20.09.2018

Ministrul Chiril Gaburici și omologul său Dănuț Andrușcă reconfirmă cooperarea economică bilaterală

Ministrul Chiril Gaburici și omologul său Dănuț Andrușcă reconfirmă cooperarea economică bilaterală

Ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, s-a întâlnit ieri cu Dănuț Andrușcă, Ministrul Economiei din România. Oficialii au discutat despre proiectele comune de infrastructură, inclusiv Transgaz, inițiativele de afaceri şi investițiile în regiune.

Chiril Gaburici a menționat că România rămâne principalul partener comercial al Republicii Moldova. ,,Mizăm în continuare pe deschiderea unui spațiu larg de cooperare pe domeniile de interes comun. Îmi doresc o creștere economică a țărilor noastre și deschidere către investiții și proiecte comune, iar atât timp cât există voință din ambele părți, vom găsi și calea să le realizăm”, a specificat ministrul.

La rândul său, Dănuț Andrușcă a dat asigurări că România va continua să acorde Republicii Moldova asistență și sprijin în realizarea proiectelor investiționale. ,,Aveți asigurarea sprijinului meu personal și al instituției pe care o reprezint. Cooperarea mai strânsă în proiectele concrete pentru dezvoltarea infrastructurii energetice și accesul la resursele de gaze naturale  dintre țările noastre va servi drept dovadă că, perspectiva comună este singura care poate asigura prosperitatea și creșterea durabilă, în acord cu așteptările cetățenilor noștri”, a accentuat ministrul Economiei al României.

În cadrul discuțiilor, oficialii au apreciat pozitiv rezultatele conlucrării pe proiecte comune. Totodată,  a fost pusă în discuții o platformă pentru identificarea factorilor de creștere și inovare, cum ar fi IMM-urile, antreprenoriatul tânăr, start-up-urile, dar și incubatoarele de afaceri din regiune.

Volumul comerțului exterior al Republicii Moldova cu România, în perioada ianuarie-iunie 2018, a înregistrat suma de 733,3 milioane de dolari. După valoarea volumului schimburilor comerciale, România se situează pe locul 1 la nivel mondial între țările partenere cu care țara noastră deține relații comerciale, cu o pondere de 18% în comerțul total al Republicii Moldova, anunță un comunicat al Ministerului Economiei și Infrastructurii.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus