Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2018-09-11/cristina-lesnic-a-avut-o-intrevedere-cu-reprezentantul-special-al-pre-edin-iei-in-exerci-iu-al-osce--55383.html
Data: Sep 11, 2018 (12:25)

Cristina Lesnic a avut o întrevedere cu Reprezentantul Special al Președinției în exercițiu al OSCE pentru reglementarea transnistreană Franco Frattini

Viceprim-ministrul Cristina Lesnic s-a întâlnit astăzi cu Reprezentantul Special al Președinției în exercițiu al OSCE pentru reglementarea transnistreană Franco Frattini. La întrevedere au participat noul Şef al Misiunii OSCE în Moldova Claus Neukirch, consilierul Reprezentantului Special al Preşedinţiei în exerciţiu al OSCE Alfredo Conte și Ambasadoarea Italiei în Republica Moldova Valeria Biagiotti.

În debutul ședinței Viceprim-ministru Cristina Lesnic, a adus mulțumiri oficialului înalt pentru vizita întreprinsă, precum și pentru sprijinul acordat în procesul de negocieri ce vizează problematica reglementării conflictului transnistrean.

La rândul său,  Reprezentantul Special al Președinției în exercițiu al OSCE pentru reglementarea transnistreană Franco Frattini a remarcat reușitele semnificative înregistrate în procesul reglementării conflictului transnistrean, în special în ultimele luni.

În continuarea dialogului, înaltul oficial a remarcat că, următoarea reuniunea în formatul ,,5+2”, poate fi organizată doar în temeiul existenței rezultatelor semnificative  în procesul de negocieri.

În contextul discuțiilor purtate au fost trecute în revistă ultimele evoluții înregistrate în procesul de negocieri privind reglementarea conflictului transnistrean şi anume gradul de realizare a subiectelor de pe ordinea de zi din așa-numitul pachet „Berlin plus”. În context, Viceprim-ministrul Cristina Lesnic a menționat următoarele.

Referitor la subiectul apostilării actelor de studii din regiunea transnistreană s-a precizat că, mecanismul convenit este în totalitate funcțional, la moment fiind apostilate 116 de diplome de studii din cadrul Universităţii “Taras Șevcenco” din or. Tiraspol. 

Pe marginea subiectului referitor la soluționarea dificultăților întâmpinate de școlile moldovenești cu predare în grafia latină s-a menționat că, deși sunt înregistrate progresele vizibile în implementarea deciziei protocolare semnate în acest sens, cum ar fi reducerea plății pentru chirie, totuși este necesar de rezolvat aspectele ce țin de libera circulație a elevilor și profesorilor.

Vis-à-vis de problema privind asigurarea accesului fermierilor din r-nul Dubăsari la terenurile agricole aflate după traseul Tiraspol - Camenca s-a semnalat că în conformitate cu prevederile Deciziei protocolare „Cu privire la unele măsuri de reglementare a problemelor legate de realizarea Mecanismului din anul 2006 referitor la utilizarea terenurilor agricole, amplasate în r. Dubăsari, după traseul Tiraspol - Camenca”, din 25 noiembrie 2017 și în corespundere cu prevederile pct. 6 din Protocolul ședinței formatului de negocieri ,,5+2”,  de la Roma din 29-30 mai 2018, începând cu 1 august 2018 a fost restabilit Mecanismul din anul 2006.

Notăm că, grație eforturilor depuse de partea moldovenească în procesul de negocieri, s-a reușit extinderea termenului de acces de la 1 an la 20 de ani pentru a asigura o durabilitate a procesului și o sustenabilitate a investițiilor.

In ceea ce privește procesul de organizare a interacțiunii în domeniul telecomunicațiilor, s-a notificat că, în domeniul în cauză sunt organizate reuniuni constante în cadrul cărora sunt discutate soluțiile comprehensive întru soluționarea disensiunilor existente.

Reamintim că, conform prevederilor Protocolului ședinței oficiale a „Conferinței permanente pe probleme politice în procesul de reglementare transnistreană”, care a avut loc la Roma, Italia, în perioada 29 - 30 mai 2018, la data de 28 iunie curent a fost semnat, la nivelul coordonatorilor grupurilor de lucru, Road-map-ul privind implementarea prevederilor Deciziei protocolare „Cu privire la organizarea interacțiunii în domeniul telecomunicațiilor” din 25 noiembrie 2017.

Nu a rămas fără atenția înaltului oficial și subiectul privind identificarea unui mecanism de asigurare a accesului autovehiculelor din regiunea transnistreană în traficul rutier internațional prin lansarea acestuia în regim de testare din 1 septembrie curent, în corespundere cu prevederile deciziei protocolare semnate la 24 aprilie 2018.

Specificăm că, recent au fost deschise punctele de înmatriculare a mijloacelor de transport din regiunea transnistreană în or. Tiraspol și Râbnița, iar beneficiarii acestui mecanism sunt persoanele fizice precum și persoanele juridice, care nu desfășoară activitate comercială și sunt înregistrați la Agenția Servicii Publice, inclusiv prin cumul cu alte condiții obligatorii pentru ambele categorii.

Totodată, Vicepremierul a specificat că, pe dimensiunea subiectului drepturilor omului în regiunea transnistreană deja au avut loc două ședințe a grupurilor  de lucru privind drepturile omului, precum și a fost stabilită agendă de lucru care conține: protecția persoanelor cu dizabilități; protecția drepturilor copiilor aflați în situații de risc, repatrierea copiilor victime ale traficului, prevenirea violenței în mediul Internet; prevenirea și combaterea violenței domestice; protecția persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA împotriva acțiunilor de discriminare/segregare și resocializarea acestora.

De asemenea, în cadrul ședinței a fost abordată şi situația din Zona de Securitate, precum și evenimentele recente ce au avut loc în perimetrul acesteia.

Noul Șef al Misiunii OSCE în Moldova Claus Neukirch, prezent la ședință, a remarcat că va întreprinde măsurile necesare pentru continuarea dialogului pozitiv existent.

În încheierea întrunirii, Viceprim-ministrul Cristina Lesnic a mulțumit oficialului pentru vizita întreprinsă specificând că Chișinăul mizează în continuare pe suportul oferit în contextul reglementării problematicii transnistrene.

După cum s-a convenit, imediat după ședință oficialii au întreprins o vizită în or. Tiraspol, în cadrul căreia domnul Franco Frattini s-a documentat la fața locului cu ghișeele de înregistrare a mijloacelor de transport, anunță Biroul politici de reintegrare.