Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2018-07-23/la-27-iulie-2018-banca-na-ionala-a-moldovei-i-i-deschide-u-ile-pentru-copii-54904.html
Data: Jul 23, 2018 (22:10)

La 27 iulie 2018, Banca Națională a Moldovei își deschide ușile pentru copii

Potrivit unui comunicat al Bancii Naționale a Moldovei, aceștia vor avea prilejul să viziteze sala de expoziții a băncii, să audieze prezentări despre istoria banilor și instrumentele de plată inovative și să afle despre elementele de siguranță ale monedei naționale.  Copiii vor primi în dar un „Îndrumar de educație financiară” sau broșura „O călătorie în lumea banilor”.

Vizitele sunt organizate urmare solicitărilor de la părinți, după ce anul trecut a avut loc un eveniment similar.

Accesul în bancă va fi posibil conform listei, la prezentarea actelor de identitate a persoanelor care vor însoți copiii. Cei interesați sunt rugați să se înregistreze la adresa electronică educatiefinanciara@bnm.md sau printr-un mesaj privat pe pagina de Facebook a BNM https://www.facebook.com/BNMoficial/,  sau la numerele de telefon 022 822410 și 079434297 (inclusiv prin SMS).

Vizitele vor avea loc la orele 10.00, 11.00, 14.00 și 15.00.