Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2018-07-01/titularii-de-licen-e-pentru-importul-shi-comercializarea-cu-ridicata-a-produselor-petroliere-vor-put-54560.html
Data: Jul 1, 2018 (23:02)

Titularii de licențe pentru importul şi comercializarea cu ridicata a produselor petroliere vor putea efectua operațiuni de revânzare a produselor petroliere

Executivul a aprobat modificarea şi completarea Hotărîrii Guvernului nr.1116 din 22 august 2002privind aprobarea Regulamentului cu privire la depozitarea şi comercializarea cu ridicata, prin sistem automatizat, a produselor petroliere identificate, în scopul facilitării comerțului cu ridicata a produselor petroliere.

Ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, a menționat că, comercializarea cu ridicata a produselor petroliere, până la efectuarea unui set de modificări la Legea 461/2001 privind piața produselor petroliere, era permisă de cadrul normativ existent doar importatorilor. În scopul aducerii legislației secundare în concordanță cu cadrul primar, urmărind facilitarea comerțului cu ridicata a produselor petroliere, au fost propuse modificări la Hotărârea de Guvern nr. 1116, de acordare a posibilității titularilor de licențe pentru importul şi comercializarea cu ridicata a produselor petroliere să efectueze operațiuni de revânzare a acestora.

Potrivit Ministerului Economiei și Infrastructurii, Gaburici a accentuat că legislația națională nu reglementează formarea prețurilor de revânzare cu ridicata a produselor petroliere, iar existența impedimentului la revânzarea cu ridicata a acestora, pe piața internă, nu este una benefică, fiind create impedimente nejustificate în desfășurarea activității în acest sector al economiei.

„Odată cu reglementarea şi plafonarea de către ANRE a prețurilor de panou la comercializarea produselor petroliere cu amănuntul, restricția revânzării nu este actuală în condițiile de piață existente. În rezultatul modificărilor operate se va permite operatorilor de pe piața produselor petroliere, care dețin licența pentru importul şi comercializarea cu ridicata a produselor petroliere, efectuarea operațiunilor de revânzare. Astfel, se va asigura un echilibrul între reglementarea comercializării cu amănuntul a produselor petroliere şi menținerea unui grad de libertate adecvat pe piaţa comercializării produselor petroliere cu ridicata”, a punctat Chiril Gaburici.