Trimite e-mail | Printeaza
Politic
20.06.2018

Gestionarea dosarelor și cererilor de judecată ar putea fi efectuată doar prin Programul integrat de gestionare a dosarelor

Modificări și completări ale unor acte legislative în acest sens au fost examinate, în ședința de astăzi,  a Comisiei juridice, numiri și imunități. Proiectul prevede că Programul integrat de gestionare a dosarelor este unic pentru toate instanţele de judecată și este parte componentă a Sistemului informaţional judiciar. Utilizarea acestuia va fi obligatorie pentru toate instanţele de judecată. Gestiunea Programului şi asigurarea controlului asupra funcţionalităţii acestuia se va efectua de către Agenţia de administrare a instanţelor judecătoreşti.
 
Alte modificări vizează activitatea Inspecției judiciare, care este un organ specializat independent al Consiliului Superior al Magistraturii. Acesta urmează a fi  constituit din 7 inspectori- judecători, care vor dispune de autonomie funcţională. Durata mandatului de inspector-judecător se propune a fi de 6 ani, pentru un singur mandat. Candidatul pentru această funcție nu trebuie să fi exercitat funcţia de judecător pe parcursul ultimilor 3 ani.
 
De asemenea, se propune ca membrii Consiliului Superior al Magistraturii să nu poată fi aleşi pentru 2 mandate consecutiv. Totodată, Consiliul Superior al Magistraturii va organiza concursul pentru funcțiile vacante de judecător, de două ori pe an.
 
O altă completare se referă la absolvenții Institutului Național al Justiției care vor activa în funcția de judecător, procuror sau altă funcție publică mai puțin de trei ani de la numire vor fi obligați să restituie bursa achitată pe perioada studiilor la această instituție.
 
Proiectul urmează a fi dezbătut și votat în ședința plenară a Parlamentului, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.
 

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus