Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2018-05-11/haine-de-contrabanda-in-valoare-de-peste-700-000-lei-re-inute-de-catre-vame-ii-de-la-giurgiule-ti-53929.html
Data: May 11, 2018 (17:44)

Haine de contrabandă, în valoare de peste 700 000 lei, reținute de către vameșii de la Giurgiulești

Discrepanța între datele indicate în actele prezentate de un agent economic a condus la relevarea unei tentative de contrabandă cu articole vestimentare, aduse din Turcia. Valoarea mărfurilor a fost evaluată la 731 926 lei.

Infracțiunea a fost raportată de către vameșii de la Giurgiulești, care au descoperit neconcordanțe ale datelor privind valoarea și numărul unităților transportate, fapt ce a determinat efectuarea unui control fizic. În rezultatul inventarierii întregului lot de marfă, ofițerii vamali au depistat 5 307 articole vestimentare, care nu erau incluse în declarația vamală.

Actualmente, cazul este examinat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, iar persoanele implicate riscă închisoare pe un termen de până la 10 ani. Conform prevederilor aceluiași articol,  persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 6000 la 11000 u.c., inclusiv cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea entității, anunță Serviciul Vamal.