Trimite e-mail | Printeaza
Economie
10.05.2018

Chiril Gaburici, la Forumul moldo-emirian: EAU reprezintă o piață cu potențial, care trebuie valorificată atât pentru exportul de produse naționale, cât și ca sursă de investiții străine

Ministerul Economiei și Infrastructurii și agenți economici din Republica Moldova participă la Forumul de afaceri moldo-emirian, care are loc astăzi și mâine la Dubai. Delegația țării noastre este condusă de ministrul Chiril Gaburici.

În discursul său de deschidere a Forumului de afaceri Republica Moldova – Emiratele Arabe Unite, ministrul Economiei și Infrastructurii a apreciat dezvoltarea continuă a relațiilor economice și comerciale bilaterale, precum și interesul investitorilor din EAU față de climatul investițional al Republicii Moldova.

„Guvernul Republicii Moldova își concentrează eforturile pe implementarea reformelor structurale eficiente, adapta legislației naționale la standardele internaționale, ceea ce va contribui la crearea unui climat de afaceri favorabil pentru atragerea investițiilor și promovarea exporturilor. Modernizarea infrastructurii, protecția investițiilor, reducerea barierelor birocratice în activitatea economică, facilitarea comerțului transfrontalier, îmbunătățirea administrației fiscale și vamale, reducerea numărului de instituții cu funcții de control, reducerea numărului de acte permisive, sunt obiective strategice pe ordinea de zi a Ministerului Economie și Infrastructurii, pentru asigurarea unui mediu de afaceri corect, clar și transparent”, a declarat Chiril Gaburici.

Totodată, ministrul Economiei și Infrastructurii a reiterat facilitățile acordate investitorilor străini prin intermediul platformelor industriale existente - parcurile industriale, zonele economice libere, parcurile IT, portul internațional liber Giurgiulești. În context, Chiril Gaburici a salutat semnarea Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Emiratelor Arabe Emirate privind protecția reciprocă și promovarea investițiilor și Acordului privind cooperarea economică și tehnică în 2018.

Referindu-se la Forumul moldo-emirian, Chiril Gaburici a menționat că este o platformă care oferă oportunități directe pentru stimularea schimburilor comerciale și economice, oferind posibilitatea stabilirii de noi parteneriate între companiile din EAU și cele moldovenești. „Emiratele Arabe Unite reprezintă o piață cu potențial, care trebuie valorificată atât pentru exportul de produse naționale, cât și ca sursă de investiții străine. Suntem deschiși să discutăm toate ideile și sugestiile, pentru că numai prin dialogul deschis și constructiv putem asigura rezultate eficiente pentru ambele părți - mai multe locuri de muncă, proiecte de investiții reciproc avantajoase și un climat de afaceri puternic”, a punctat Chiril Gaburici.

Prezent la deschiderea Forumului, ministrul Economiei al Emiratelor Arabe Unite, Sultan bin Saeed Al Mansouri, a afirmat că Republica Moldova oferă o mulțime de oportunități de afaceri în diferite sectoare economice, cum ar fi infrastructura, turismul, tehnologiile informaționale. „Republica Moldova este un partener de încredere al EAU. Organizarea acestui eveniment oferă oamenilor de afaceri din ambele țări posibilitatea de a identifica noi oportunități și sectoare pentru dezvoltarea parteneriatelor”, a reiterat Sultan bin Saeed Al Mansouri.

Ministrul Economiei al EAU a salutat crearea comisiei economice moldo-emirateze, care urmează să se întrunească în luna octombrie și care va contribui la dinamizarea relațiilor economice bilaterale. „Parteneriatele între instituțiile guvernamentale, dar și cele între oamenii de afaceri din ambele state stau la baza consolidării relațiilor economice bilaterale. Este nevoie de eforturi comune din partea ambelor Guverne pentru stabilirea unei conexiuni între națiunile noastre. Republica Moldova poate deveni o destinație turistică atractivă pentru cetățenii noștri”, a subliniat oficialul arab.

În cadrul Forumului, Organizația de Atragere a Investiților și Promovare a Exportului (MIEPO) din Moldova, a evidențiat oportunitățile de comerț și investiții în Moldova, axându-se pe sectoarele-cheie, precum telecomunicațiile, agricultura, infrastructura și turismul. De asemenea, agenda Forumului moldo-emirian include discuții bilaterale şi vizite de studiu la asociații de afaceri, companii, zone economice libere și parcuri industriale.

Potrivit datelor oficiale, în Republica Moldova activează 10 societăţi comerciale cu capital emirat de aproximativ 41,74 milioane de lei. Volumul comerțului în 2017 a înregistrat 4,35 milioane de dolari, în creștere de aproape 3 ori față de anul 2015, când a înregistrat 1,65 milioane de dolari.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus