Trimite e-mail | Printeaza
Economie
08.05.2018

Dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici și mijlocii, audiată la Comisia economie, buget și finanțe

Dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici și mijlocii, audiată la Comisia economie, buget și finanțe

Evoluția în dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici și mijlocii, după aprobarea noii legi, a fost audiată, astăzi, în cadrul ședinței Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe.

Secretarul general de stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii, Iulia Costin a raportat despre acțiunile întreprinse de autorități după ajustarea cadrului legislativ național la principiile europene în domeniul dezvoltării sectorului întreprinderilor mici și mijlocii, prevederi intrate în vigoare în decembrie 2016.

Potrivit raportoarei, noile reglementări au drept obiectiv asigurarea şi creşterea competitivităţii şi performanţelor întreprinderilor micro, mici şi mijlocii, precum şi facilitarea ajustării la schimbările economice şi tehnologice. Totodată, prevederile legale au stabilit Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) în calitate de instituție publică ce implementează politica de stat în domeniul susținerii dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii.

De asemenea, Iulia Costin s-a referit la programele de stat existente pentru dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii. Ea a menționat Proiectul Conceptului Programului Național Pilot ”START pentru TINERI: o afacere durabilă la tine acasă pentru anii 2018-2020”. Scopul acestuia este de a susţine tineri întreprinzători în lansarea unei afaceri în ţară, cu accent sporit pe afacerile inovative care sunt alineate sau ar contribui la dezvoltarea durabilă. Proiectul se află la etapa de definitivare si aprobare.

”Programul de Atragere a Remitențelor în Economie „PARE 1+1” se bucură de un interes sporit în rândul migranților care se reîntorc acasă și investesc remitențele în crearea și dezvoltarea unei afaceri proprii. Cuantumul maxim al finanțării nerambursabile alocate din contul Programului ”PARE 1+1” este de la 200 mii lei la 250 mii lei”, a spus raportoarea.

Potrivit ei, suma totală a granturilor aprobate pentru cele 1 180 de companii constituie  226,42 mil lei, iar investițiile planificate în economie sunt de 726,11 mil lei, respectiv, fiecare leu acordat sub formă de grant a generat circa 3,2 lei investiții în economie.

Secretarul general de stat a vorbit și despre programele de dezvoltare a antreprenoriatului feminin şi a celui social, cele de suport pentru afacerile nou create, de susținere a întreprinderilor cu potențial de export și internaționalizarea acestora.

La rândul lor, deputații au adresat numeroase întrebări și, în concluzie, au apreciat noile acțiuni de dezvoltare a întreprinderilor mici și mijlocii. Audierea autorităților pe anumite subiecte face parte din procedura de control parlamentar asupra implementării legislației, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus