Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2018-05-03/116-miliarde-lei-incasate-de-serviciul-fiscal-de-stat-in-4-luni-ale-anului-2018-cre-tere-de-17-milia-53823.html
Data: May 3, 2018 (12:23)

11,6 miliarde lei încasate de Serviciul Fiscal de Stat în 4 luni ale anului 2018: creștere de 1,7 miliarde lei față de perioada similară din 2017

Încasările la Bugetul Public Național (BPN) administrate de SFS au constituit în 4 luni ale anului curent 11 625,8 milioane lei, ceea ce denotă o creștere cu 1 743,4 milioane lei sau cu 17,6% în raport cu perioada similară a anului precedent.

Corespunzător componentelor Bugetului Public Național rezultatele se afișează în felul următor:

La Bugetul de stat, pe parcursul celor patru luni ale 2018 au fost încasate 5 466,5 milioane lei, ceea ce constituie cu 947,4 milioane lei mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului 2017, sau o creștere de 21%.    

La Bugetele locale s-au înregistrat încasări de 1 120,8 milioane lei, ceea ce reprezintă cu 148,8 milioane lei mai mult comparativ cu perioada similară a anului precedent sau  cu 15,3%.

La Bugetul asigurărilor sociale de stat, în perioada menționată, au fost încasate 3 849,4 milioane lei, ceea ce constituie cu 502,3 milioane lei mai mult comparativ cu perioada similară a anului precedent, sau o creștere de 15%.                             

La Fondurile asigurărilor obligatorii de asistență medicală s-au acumulat circa 1 186,6 milioane lei, cifră ce constituie cu 144,9 milioane lei mai mult în comparație cu perioada similară a anului 2017 sau cu 13,9%, anunță un comunicat al Serviciul Fiscal de Stat.