Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2018-04-18/disputele-comerciale-cu-agen-ii-economici-na-ionali-vor-fi-solu-ionate-in-cadrul-consiliilor-pentru--53656.html
Data: Apr 18, 2018 (23:05)

Disputele comerciale cu agenții economici naționali vor fi soluționate în cadrul Consiliilor pentru soluționarea disputelor, în termen restrâns de 5 zile

Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi Regulamentul-cadru privind organizarea și funcționarea Consiliului pentru soluționarea disputelor din cadrul organelor de control. Conform documentului, contestațiile depuse de persoanele supuse controlului de stat şi care se consideră vătămate într-un drept al său, recunoscut de lege, vor fi soluționate  de către consiliile pentru soluționarea disputelor, din cadrul celor 13 instituții cu funcții de control.

Ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, a menționat că, în baza reformei guvernamentale, fiecare instituție cu funcție de control trebuie să creeze un cadru instituțional independent - Consiliul pentru soluționarea disputelor, care va examina contestațiile și va remedia disputele comerciale cu agenții economici naționali.

„Este un pas foarte important în reformarea controalelor de stat. Prin această hotărâre, se va institui, în cadrul fiecărui organ de control, un consiliu de soluționare a disputelor. Asta înseamnă că agentul economic poate contesta deciziile organului de control pe care le consideră ilegale sau abuzive. Astăzi agenții economici sunt obligați să meargă în instanța de judecată, unde pierd timp, bani și efort. În cadrul acestor consilii, contestațiile vor fi examinate prealabil și abia după, dacă nu se rezolvă, agentul economic va merge în judecată”, a explicat Chiril Gaburici.

Regulamentul instituie un set de reguli privind procedura prealabilă de soluționare a contestațiilor subiecților antreprenori supuși controlului de stat. Din componența comisiilor vor face parte reprezentanții organelor de control, reprezentantul autorității publice centrale aferente domeniului de competență a organului de control, dar și cel puțin trei reprezentanți ai asociațiilor din cadrul mediului de afaceri, selectați conform Regulamentului.

Potrivit documentului, în cadrul consiliilor se vor examina, în mod obligatoriu, toate petițiile şi cererile prealabile de contestare, depuse de persoana supusă procedurii de control, în conformitate cu prevederile legii. Termenul de contestare, depunere a cererii prealabile, este de 30 de zile. Termenul de examinare în regim de urgență va fi de 5 zile, iar termenul general, pentru alte categorii de petiții, cereri prealabile - de 10 zile.

Totodată, ministrul Chiril Gaburici a informat că Serviciul Fiscal de Stat și Serviciul Vamal vor elabora și aproba Regulamentele privind modul de organizare și funcționare a consiliilor pentru soluționarea disputelor, în conformitate cu prevederile Codului fiscal și ale Codului vamal.

Cele 13 instituții cu funcții de control sunt: Agenția pentru Protecția Consumatorului, Agenția pentru Protecția Consumatorului și Supravegherea Pieții, Agenția pentru Supravegherea Tehnică, Agenția Națională pentru Sănătate Publică, Inspectoratul pentru Protecția Mediului, Agenția Națională Transport Auto, Autoritatea Aeronautică Civilă, Agenția Navală, Inspectoratul de Stat al Muncii, Agenția Națională de Asigurarea Calității în Învățământul Profesional, Serviciul Vamal, Serviciul Fiscal de Stat și Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Național, anunță un comunicat al Ministerului Economiei și Infrastructurii.