Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2018-02-20/o-arma-i-25-000-de-igarete-nedeclarate-re-inute-de-vame-i-la-frontiera-52759.html
Data: Feb 20, 2018 (19:52)

O armă și 25 000 de țigarete nedeclarate, reținute de vameși la frontieră

Un pistol cu gaze și două loturi de țigarete nedeclarate au constituit motiv de documentare a trei cetățeni care au încercat să le treacă ilegal prin vamă. Bunurile au fost reținute în vederea confiscării, iar contravenienții – amendați.

Arma a fost depistată de către vameșii de la Leușeni, în seara zilei de ieri, într-un microbuz de pasageri și colete care venea din Franța. Pistolul de model ”Kimar Lady K” (cal. 9 mm) se afla într-o cutie din plastic ce conținea, inclusiv, 40 de cartușe cu gaz și o perie pentru curățarea țevii.

Cercetat pe acest caz este șoferul unității de transport, care, conform legislației în vigoare, poartă răspundere pentru bunurile transportate.

Cele două loturi de țigarete nedeclarate au fost reținute, ieri, pe aeroportul din Capitală, în cadrul scanării bagajelor de cală ale pasagerilor cursei Chișinău-Londra. Inspectarea efectuată a relevat prezența unor obiecte suspecte în două valize, în care, în rezultat, au fost depistate 9 400 și respectiv, 15 600 de țigarete de diverse mărci, marcate cu timbru de acciz al RM. Ulterior, în baza înregistrărilor, vameșii au identificat posesorii valizelor, care s-au dovedit a fi doi cetățeni ai României, anunță Serviciul de presă Vamal.