Trimite e-mail | Printeaza
Economie
31.01.2018

Banca Mondială reiterează susținerea pentru promovarea proiectelor energetice în Republica Moldova

Banca Mondială reiterează susținerea pentru promovarea proiectelor energetice în Republica Moldova

Proiecte energetice în derulare și altele care urmează să fie implementate cu suportul Băncii Mondiale au fost discutate de președintele Parlamentului Andrian Candu, astăzi la întrevederea cu Mariam Sherman, Director de strategie și operațiuni pentru Europa și Asia Centrală (ECA) al Băncii Mondiale, și Satu Kahkonen, Director de țară pentru Belarus, Moldova și Ucraina, Banca Mondială.

În context, reprezentantul Băncii Mondiale a reiterat suportul deplin pentru acțiunile autorităților în vederea securizării Republicii Moldova pe filiera energetică. Importanța acestor proiecte din perspectiva interconectării rețelelor de energie electrică, precum și a dezvoltării producerii de energie regenerabilă a fost înțeleasă de toate părțile implicate, lucru care va dinamiza acțiunile pe această dimensiune, a menționat Andrian Candu.

Un alt proiect discutat este legat de securitatea rutieră.  Reprezentanta Băncii Mondiale a salutat angajamentul asumat de președintele Parlamentului pe această dimensiune. Andrian Candu, în calitate de ambasador al siguranței rutiere a dezvoltat mai multe proiecte și inițiative pe parcursul anului precedent.

În contextul, obiectivului anunțat de guvernare pentru modernizarea infrastructurii drumurilor, președintele Parlamentului a subliniat că o atenție deosebită va fi acordată componentei de securitate rutieră, pentru ca drumurile din țară să fie nu doar bune, dar și sigure.

Satu Kahkonen, Director de țară pentru Belarus, Moldova și Ucraina, Banca Mondială a mulțumit lui Andrian Candu pentru promovarea proiectul care va permite recunoașterea și aplicarea catalogului de soiuri de plante și semințe din Uniunea Europeană pe teritoriul Republicii Moldova, votat în prima lectură și care urmează să fie adoptat în lectură finală în următoarea perioadă, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus