Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2018-01-24/pre-edintele-comisiei-securitate-na-ionala-aparare-i-ordine-publica-sa-int-lnit-cu-ofi-eri-din-cadru-52392.html
Data: Jan 24, 2018 (21:08)

Președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică s-a întâlnit cu ofițeri din cadrul Departamentului politic al NATO

Președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, Roman Boțan s-a întâlnit cu delegația condusă de ofiţerul responsabil de implementarea Iniţiativei de Consolidare a Capacităţii de Apărare pentru Republica Moldova (DCBI) în cadrul Departamentului politic al NATO, Andrew Cullen.
 
Scopul întrevederii a fost familiarizarea cu acţiunile pe care le întreprinde Republica Moldova pentru finalizarea Fazei I DCBI, şi anume aprobarea Strategiei naţionale de apărare şi a Strategiei Militare.
 
Totodată, părțile au discutat procesul de tranziţie şi modul în care Aliaţii, prin prisma DCBI, pot sprijini iniţierea şi implementarea Faza II DCBI. Faza II presupune asistenţă, inclusiv tehnică, oferită Republicii Moldova prin raporturile bilaterale iniţiate sau ce urmează a fi iniţiate între Republica Moldova şi statele aliate/partenere, anunță Comisia securitate națională, apărare și ordine publică.