Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2017-12-13/comisia-economie-buget-i-finan-e-sus-ine-ratificarea-acordului-de-imprumut-cu-ue-privind-asistentza-51923.html
Data: Dec 13, 2017 (21:15)

Comisia economie, buget și finanțe susține ratificarea Acordului de împrumut cu UE privind asistenţa macrofinanciară pentru Republica Moldova

Comisia economie, buget și finanțe a examinat și susținut, în ședința de astăzi, proiectul pentru ratificarea Acordului de împrumut cu Uniunea Europeană privind asistenţa macrofinanciară pentru Republica Moldova şi a Memorandumului de înţelegere a acestuia.

Potrivit proiectului, suma împrumutului oferit este de 60 milioane euro, care va fi debursat în trei tranşe egale în anul 2018. Debursarea banilor va avea loc în funcţie de progresele înregistrate în implementarea prevederilor Memorandumului cu Fondul Monetar Internațional şi a condiţionalităţilor convenite între Republica Moldova şi Uniunea Europeană. Maturitatea împrumutului este de maxim 15 ani.

Proiectul Acordului de împrumut este parte a asistenţei macrofinanciare pentru Republica Moldova, acordată de către Uniunea Europeană, care reprezintă o operaţiune de finanţare în valoare de până la 100 milioane euro, dintre care 60 milioane urmează să fie furnizate sub formă de împrumut şi 40 milioane euro - sub formă de grant.

Acordul de împrumut şi Memorandumul de înţelegere au fost semnate la Bruxelles, la 23 noiembrie 2017. Intrarea în vigoare a Acordului va crea condiţii favorabile pentru creşterea economică durabilă, menţinerea stabilităţii fiscale şi macroeconomice şi va contribui la reducerea sărăciei în Republica Moldova.

Proiectul urmează a fi aprobat de plenul Parlamentului, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.