Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2017-12-05/consiliul-natzional-pentru-reforma-administratziei-publice-va-prelua-functziile-comisiei-paritare-pe-51771.html
Data: Dec 5, 2017 (21:18)

Consiliul naţional pentru reforma administraţiei publice va prelua funcţiile Comisiei paritare pentru descentralizare

Premierul Pavel Filip a prezidat astăzi şedinţa Consiliului naţional pentru reforma administraţiei publice, la care au participat membri ai Guvernului, ai Parlamentului şi reprezentanţi ai partenerilor de dezvoltare.
 
Şeful Executivului a accentuat că reforma administraţiei publice este o prioritate absolută a Guvernului, aflându-se la baza mai multor reforme sectoriale. „Această reformă reprezintă o piatră de fundament pentru Republica Moldova, creând premisele necesare pentru dezvoltarea socio-economică a ţării”, a spus Pavel Filip.
 
În context, a fost prezentată o retrospectivă asupra paşilor realizaţi privind restructurarea administraţiei publice centrale de specialitate şi anume: reducerea numărului de ministere de la 16 la 9, reforma instituțiilor cu funcții de reglementare și control, depolitizarea funcției publice, reforma domeniului de cercetare și inovare. În realizarea acestor acţiuni s-a pus accentul pe profesionalism în procesul de selectare a cadrelor, optimizarea costurilor administrative, eficientizarea funcției publice și creșterea motivării financiare a angajaților administrației de stat.
 
„Noi nu doar încercăm să aducem serviciile mai aproape de oameni şi nu doar încercăm să concentrăm toate serviciile într-un ghişeu unic. Elementul de bază este simplificarea şi reducerea numărului de servicii”, a specificat Premierul.
 
Un alt subiect abordat în cadrul şedinţei a vizat reforma administraţiei publice locale (APL), fiind susţinută iniţiativa Prim-ministrului de extindere a formatului Consiliului național pentru reforma administrației publice cu preluarea competenţelor Comisiei paritare pentru descentralizare.
 
În acest sens, Premierul a reiterat necesitatea dinamizării reformei APL, menţionând importanţa unei abordări integrate şi complexe. „Când vorbim de descentralizare, trebuie să luăm în calcul şi posibilităţile. Decentralizarea declarativă nu-şi are sensul, aceasta trebuie să poată fi efectuată. O autonomie fără instrumente fezabile în realizarea acesteia nu-şi are sensul doar prin declaraţii”, a precizat Premierul. Pavel Filip a subliniat că reforma APL nu este orientată şi nu se face pentru primari, fiind centrată pe cetăţeni, astfel încât oamenii să se simtă mai confortabil în noua structură administrativ teritorială a ţării, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.