Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2017-11-16/raportul-cur-ii-de-conturi-pe-anul-2016-dezbatut-in-edin-a-plenara-a-parlamentului-51476.html
Data: Nov 16, 2017 (19:49)

Raportul Curții de Conturi pe anul 2016, dezbătut în ședința plenară a Parlamentului

Parlamentul a audiat, în cadrul ședinței plenare de astăzi, Raportul Curții de Conturi a Republicii Moldova asupra administrării și întrebuințării resurselor financiare publice și patrimoniului public pe exercițiul bugetar 2016.

Președintele Comisiei economie, buget și finanțe, deputatul Ștefan Creangă a menționat în raportul Comisiei că se constată o schimbare majoră a structurii auditelor conform tipurilor acestora în comparaţie cu perioada precedentă de raportare. Astfel, ponderea auditelor de performanţă a crescut de la 28% până la 42%, a auditelor financiare de la 16% până la 35%, iar ponderea auditelor de conformitate s-a micşorat de la 54% pînă la 15%.

În context, deputații încurajează Curtea de Conturi să îmbunătăţească procesul de planificare trienal şi anual bazat pe criteriile de risc al fraudei şi erorii în procesul de administrare a finanţelor şi patrimoniului public. Totodată, Comisia constată că instituţiile guvernamentale nu au întreprins suficiente măsuri pentru implementarea recomandărilor anterioare ale Curții de Conturi.

Deputații îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu numărul şi mărimea neregulilor şi deficienţelor stabilite în urma acţiunilor de audit, de impactul negativ al acestora asupra gestionării fondurilor publice şi asupra raportării financiare, valoarea cărora este estimată de către Curtea de Conturi la peste 11 miliarde de lei. Structura acestor neconformităţi denotă că Guvernul urmează să perfecţioneze cadrul de reglementare a contabilităţii şi raportării financiare în sectorul bugetar, să asigure o instruire adecvată a contabililor şi auditorilor interni, să întreprindă măsurile necesare pentru înregistrarea patrimoniului public, utilizarea conformă și eficientă a acestuia.

Președintele Curții de Conturi a Republicii Moldova, Veaceslav Untilă a menționat că raportul, pentru prima dată, reflectă obligațiile statutare în perioada octombrie 2016 - septembrie 2017. Totodată, oficialul a precizat că Curtea de Conturi nu este o instanță care pronunță hotărâri judecătorești sau aplică amenzi, ci una care realizează audituri publice externe.

”În perioada raportată, au fost realizate 26 de misiuni de audit, au fost înaintate 1 239 de recomandări către 314 entități”, a spus Veaceslav Untilă.

Curtea de Conturi este unica autoritate publică a Republicii Moldova cu rolul de auditare a finanțelor publice și de exercitare a controlului asupra formării, administrării şi utilizării resurselor financiare publice şi gestionării patrimoniului de stat. Curtea de Conturi exercită misiuni de audit independente, în scopul promovării standardelor înalte de management financiar spre beneficiul cetăţenilor Republicii Moldova, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.